La La Land, musical si romance in doze optime

la-la-landRelatia mea cu musicalurile a fost nefunctionala spre inexistenta. Pana la La La Land. In timp ce ma uitam la o emisiune MTV de nivelul Cribs, am descoperit un tip care isi declara ura nesfarsita fata de musicaluri, argumentand ca nimeni nu se comporta asa in viata reala. Am rumegat putin emisiunea si ceea ce a spus individul mi s-a parut demn de preluat. Da, muzicalurile nu aveau nicio noima. Cautam prea mult realism, si am inteles tarziu ca industria filmului, mai ales cea de la Hollywood, este foarte mult despre entertainment si joaca. Europeanca pursange!

Dupa un teambuilding in care, ca activitate de echipa, a trebuit sa invatam o zi intreaga coregrafia „Singing in the Rain”, mi-am cimentat dispretul fata de orice forma de dans in cinematografie. Ce ironie, cel mai bun musical al lumii m-a facut sa detest si mai mult genul.

M-am dus foarte sceptica sa vad La La Land, insa m-a luat prin invaluire si mi-a inmuiat inima (nu doar datorita lui Ryan Gosling :D). La La Land gaseste echilibru intre muzica, dans si-o-ndragosteala, adica toate minunile care fac oamenii mai vii.

Sebastian (Ryan Gosling) este un pasionat de jazz care viseaza sa aiba propriul bar. Mia (Emma Stone) isi doreste o cariera in actorie si, printre party-uri si job, merge la auditii.

Cei doi incep o relatie care ajunge sa evolueze normal. Vezi pe ecran doi oameni cu care poti empatiza. Pornesc cam la fel de pierduti din punct de vedere profesional si apoi ii urmaresti cum cresc impreuna.

La La Land este, inainte de toate, un film facut din dragoste pentru muzica. Stim deja ca Damien Chazelle, regizorul, are o pasiune pentru jazz de cand am vazut Whiplash. Daca ciuliti urechile, veti auzi o bucata de percutie Whiplash in La La Land :). Ryan Gosling a invatat sa cante la pian toate melodiile din film, astfel incat sa nu fie necesar sa aiba o dublura. Dedicare si suflet!

Miscarea camerei este armonioasa si are foarte putine „taieturi”, astfel ca imaginea pare sa danseze impreuna cu restul actorilor si intra in „hora”.

La La Land este o reinviere si o reinterpretare a genului, mai aproape de zilele noastre, mai naturala. Nu se exagereaza cu momentele de musical, ba mai mult, sunt introduse cu logica, uneori chiar ti-ai putea imagina, apropo de problema mea cu realismul, doi oameni care danseaza si canta in strada. De ce nu? Voi nu v-ati imbatat niciodata?

Reteta castigatoare pentru La La Land a avut doua ingrediente de baza: nostalgia pentru musical-uri si o pereche formata din „America’s darlings”: Ryan Gosling si Emma Stone.

Daca femeile pupa asfaltul pe care calca Ryan Gosling, barbatii o iubesc pe Emma Stone, o combinatie intre hot + the girl next door + roscata + ochi albastri mari cat gura Juliei Roberts. Daca vreti sa vedeti La La Land, inainte de toate si de orice, trebui sa intelegeti ce inseamna Ryan Gosling pentru Internet si pop culture. Asa ca, urmariti fenomenul romanesc „Hei fato” si pe cel american „Hey girl„. Yes, I know, it’s a great time to be alive!

Perechea Stone-Gosling a mai jucat in Crazy, Stupid, Love., unde Emma, in momentul in care Gosling isi da jos camasa si dezveleste un six pack de pus in rama, ii da replica mea favorita: „OMG, you look live you’re photoshoped!”

Ce invatam din filmul asta: ca orice relatie ar trebui sa te transforme intr-un om mai bun, sa te ajute sa cresti. Atata vreme cat evoluezi alaturi de cineva, timpul nu are cum sa fie pierdut. 🙂
Fara a incerca sa va dezumflu, ci doar sa va aduc cu picioarele pe pamant, La La Land nu este vreo capodopera, este inca un film comercial, insa nu face nimic gresit si n-are cum sa nu-ti intre pe sub piele. E ca si cum ai vedea un copil frumos si, desi ai mai vazut atatia, daca ti se arata o poza cu al 221.334.343-lea tot o sa-ti placa.
Hei, Ryan, pregatesti si tu o promotie la bastite pentru urmatorul film? Nu de alta, dar bocim ca apucatele de la The Notebook incoace!!!
Pe final, va las cu doua piese pe care veti vrea sa le ascultati pe repeat dupa film:

Toni Erdmann, un film pentru corporatista din tine

toniFilmul Toni Erdmann este o pilda pentru clasa muncitoare cu gulere albe, gri, polo sau ce-o mai vrea Ralph Laurent si inca un motiv de bucurie pentru freelanceri, antreprenori si cei cu „profesii liberale”. Este o destrabalare de film, care intinde coarda pana cand se rupe, insa fara a-si pierde in vreun moment sensul. Am trecut de la nervi si angoasa la ras cu lacrimi, caci prin starile astea trece si corporatista ce face subiectul filmului. O sa fiti 2 ore 30 cu Toni, sa nu va asteptati sa-l placeti din prima.

Cine este Toni Erdmann? Putem sa-i spunem Toni Erdmann Botezatorul? Nu de alta, dar a dat numele multor feisbucisti, me included. Iar daca atatia oameni i-au preluat numele, putem sa-i spunem Tatal? Cu siguranta este tata, insa nu „Tatal nostru carele esti in ceruri”, ci tatal lui Ingrid Conradi (Sandra Hüller). Daca tot suntem in registrul religios, am putea spune ca este chiar „Inger, ingerasul meu”, caci pana la urma se dovedeste a fi salvatorul si eliberatorul .

Pe numele sau real Winfried Conradi, Toni Erdmann este un alter-ego al unui parinte care vede ca-si pierde fiica prinsa in ghearele jobului corporatist (a se citi pe un ton grav). In timp ce Ingrid nu mai termina de vorbit la telefon, Winfried traieste viata ceva mai relaxat si ori de cate isi doreste sa se ia ceva mai putin in serios, isi pune o dantura falsa si o peruca devenind Toni Erdmann (Peter Simonischek). Inventeaza povesti, inventeaza oameni, ba chiar spune ca si-a angajat o fiica surogat, care sa aiba timp sa-i ureze „La multi ani!” (replica e delicioasa si o gasiti in trailerul de mai jos).

 

Ingrid e tipa aia mereu ocupata, de mare succes si incredere, „om de baza” la companie. Vine la Bucuresti sa rezolve un contract si se pricopseste cu tatal ei, Winfried, din cand in cand Toni. Da totul pentru job, se lasa cu sange, se lasa cu lacrimi. Isi traieste viata intre serviciu, un grup restrans de prietene „intepate” si, din cand in cand, for a casual fuck, se mai intalneste cu un baiat ce poarta eternii chiloti Calvin Klein (trademark ascuns de-al corporatistilor). Paharul se umple pe masura ce Toni o baga in tot felul de situatii jenante.

De ce ati auzit atat de des despre Toni Erdmann? Pentru ca e filmat in Bucuresti: prin Marriott, prin cladiri de birouri, pe la Unirii. Aveti privilegiul sentimentului de familiaritate la vederea scenelor din film. Oamenii din alte tari nu-l au. Ati putea sa va bucurati de asta mergand sa-l vedeti.

Este corprodus de Ada Solomon, iar din distributie fac parte si cativa actori romani: Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol și Victoria Cocias. Head of marketing and communication, caci merita mentionat, este Catalin Anchidin. Numele pe care o sa-l cautati pe creditele de la final este Ingrid Bisu : )))). O sa vedeti voi de ce.

Pentru ca mi-a placut ideea foarte mult, pe 1 octombrie am intrat si eu in „familia Erdmann” si mi-am adaugat numelui de pe Facebook si Erdmann. Bineinteles, am primit o gramada de intrebari. Toata lumea stia sigur ca nu m-am maritat, dar nu intelegeau care-i treaba. Geniala campanie de social-media, genul de chestie la care mi-as fi dorit sa ma fi gandit eu. Felicitari echipei!

S-a tot spus ca este filmul secolului, one of the best etc. Va pot spune sigur ca a fost extraordinar si vi-l recomand din suflet, insa mai avem filme bune, iar prima data cand m-am gandit la asta mi-a venit in minte: Force Majeure.

Enjoy!

Puneti o patura pe colivia lu’ Miss Peregrine, sa nu mai faca galagie!

afis-missPai ce-ai facut, Bobita? Ai facut film? Pai ai facut, cum sa nu faci? Bine, Tim!
Nu poti lua in serios „Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children” si nu-l poti trata altfel decat la misto, un misto de baietas. Tim Burton n-a inteles ca toata lumea asteapta noul lui film si a ales sa-l niseze pe targetul young adult. S-au pus niste producatori, l-au asezat pe Tim in capul mesei sa se simta important, s-apoi i-au explicat ca poate sa bage acolo o casuta mai speriecioasa si vreo doua scene inspirate din The Shining-ul lui Kubrick, dar in rest sa se linisteasca, pentru ca noi tre’ sa vindem bilete aici.
Uite, ti-o dam pe Eva Green, are tate faine, plus ca, dupa Penny Dreadful, oamenii chiar o sa creada ca filmul asta e putin dark asa. Dupa cum bine zisera cei de la Digi24, au adus acrita fetish. Unde am mai vazut reteta asta cu gagica in varful campaniei de promovare a filmului? A, da, la mizeria de Suicide Squad, remember Margot Robbie? De altfel, la fel ca-n raposatul cu sinucigasii care nu s-au mai sinucis, tot femeia salveaza filmul. Sa mai zica cineva ca nu se dau roluri puternice pentru femei. Sa mai zica! Hai, ziceti!
Da’ gata, Tim, ca te intinzi, filme cu iz gotic sa faci tu din banii tai, de aici facem noi socotelile. Il luam pe baiatul ala de de vinde biletele pentru 12-14 ani, Asa Butterfield. Deh, un’ sa vina adolscentii la prima intalnire in mall, daca nu la un film de Tim Burton? Ce conteaza ca el stie sa faca doar o fata, aia de speriat, ce conteaza ca iti vine sa iesi din cinema la inceputul filmului, cand il vezi cat de prost joaca. Noroc cu Terence Stamp, de-l joaca pe bunica-su, ca mai salveaza primele 10 minute.
Mai departe, vezi cum se dezvolta o minunata, mirobolanta si vomitiva poveste de dragoste intre doi adolescenti. Exact asta imi doream de la un film de-al lui Tim Burton.
Samuel L Jackson si Judi Dench sunt la categoria actori celebri de pus pe afis. Au niste roluri de rahat, dar i-am adus acolo ca sa dam speranta.
Daca ma intrebati pe mine, as face echipa Mars One din Asa Butterfield, Jennifer Lawrence, Adam Sandler si Drew Barrymore. One way ticket, baby!
I-am dat un 5 pe IMDB, i-as fi dat mai putin, dar au acolo niste efecte speciale interesante.
Imi pare rau daca v-am distrus asteptarile, dar e bine sa stiti ca nici Tim Burton nu mai e ce-a fost.
***
In timpul vizionarii acestui film am descoperit culmea nesimtirii la cinema.
Am vazut Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children in Portugalia, in ultima zi de vizita. Incepuse sa ploua si nu mai aveam chef de umblat, asa ca am intrat intr-un mall si m-am dus sa vad ce filme mai sunt.
Dupa ce deja trecusem, la Elvira Popescu, printr-un moment traumatizant in care am vazut ca s-a intunecat ecranul si am aflat ca a cazut curentul, am crezut ca m-a urmarit ghinionul pana la capatul Europei. Iata ca nu, ecranul s-a intunecat pentru ca urma „Intervalo”. Portughezii au grija de spectatori, de vezica lor, de stomacul lor sau de nevoia lor de a se pune la curent cu utilmele noutati de pe Facebook in 2 ore, asa ca li se da o pauza de 10 minute.
Ei bine, chiar si cu acest „Intervalo”, cineva, in a doua parte a filmului, s-a gandit sa vorbeasca la telefon tare, cat sa aud si eu din spatele salii. Ma bucur ca si purcica vecinului european e moarta in cotet si ca nesimtirea nu are nationalitate.
***
Sa nu ne pierdem speranta, filme bune mai sunt, caci se apropie Oscarurile si avem treaba.

Girls night in – Povesti, filme si metode de slabit

Vine o zi in an care se numeste 8 martie, zi in care e ingrozitor de aglomerat si parca e plin de femei nefericite. Preferi alte activitati aducatoare de bucurii si-ti indrepti privirea catre 9 martie cu speranta ca vei prinde si vreun mucenic insiropat.

Asa ne-am intalnit noi, 3 fete, twenty something….almost thirty something sa petrecem niste timp impreuna. S-a lasat cu lacrimi de ras si-au fost si mucenicii.

Am descoperit 4 metode prin care sa slabesti fara sa te infometezi, fara sa faci sport si fara Harry Potter:

1. Sa stai in frig. Da, organismul tau va consuma calorii pentru a se incalzi. Cine stie, poate tremuratul se pune ca masaj, iar degetele, nasul si urechile vor prinde o nuanta….care, hai sa zicem, ca nu mai necesita machiaj ori oja.

2. Plangi, dupa cum spunea nepotul meu cand avea 2 ani: „Plangi tot plangitul”. Priveste cum grasimea ta se scurge miligram cu miligram. Uita-te la Romanii au talent si plangi, uita-te la A Walk To Remember si plangi, sunati fostul prieten si plangi. Plansul este un fel de sport, intareste chiar si muschii abdominali.

3. Sa te sperii. O sperietura face muschii sa se contracte si repezinta un efort pentru intregul tau sistem. Vezi pe Youtube cum se trezesc oamenii din somn cu petarde pe la talpi si capcane de soareci. Incearca.

4. Sa simulezi orgasmul. Aici nu sunt necesare argumente, s-ar putea sa si plangi.

Pentru un efect imediat si vizibil combina toate cele patru metode. Iata o varianta, insa poti fi creativa:

Mergi iarna in padure cu al tau baiat. Lasati multa mancare in jur, incepe o cearta rasunatoare pentru ca a uitat sa cumpere hartie igienica, pentru ca niciodata nu e atent la detalii si plangi din suflet. Organizati niste make-up sex sub cerul liber si peste zapata imaculata. Continua sa plangi si simuleaza orgasmul insa asta doar cand vezi ca se apropie ursul ca sa tragi o sperietura pe cinste.

Poveste cu chiloti

Dupa o dimineata la strand, buna mea prietena Anuta se duce la restaurat, caci balaceala goleste stomacul. Costumul de baie era foarte ud, asa ca a scos sutienul si l-a lasat pe scaun, la uscat probabil. Ajunsa acasa, isi da seama ca a uitat sutienul la restaurant. Frumusete de sutien, nu putea fi lasat acolo, asa ca se hotarastea sa sune la restaurant. Se gandeste Anuta cum sa le zica oamenilor: „Buna ziua, mi-am uitat sutienul la dumneavoastra in restaurant cumva?, nu era politicos, asa ca le spune:

– Buna ziua, cred ca mi-am uitat costumul de baie la dumneavoastra in restaurant, ati putea verifica?

– Buna ziua, vom verifica si revenim la dumneavoastra cu un telefon, lasati-ne un numar.

Revin oamenii:

– Buna ziua, v-am gasit sutienul, dar nu v-am gasit chilotii…

Nu mai este nevoie sa spun ca ma prelingeam  de pe canapea de ras.

Filme

Trei gagici de aproape 30, ce film sa vedem? This is 40, bineinteles, ca sa ne mai panicam putin. Tipa la 40 superbuna. Parerea a fost unanima: vrem sa aratam asa la 40 de ani si nu va fi nicio problema….asta in timp ce mestecam un pumn de floricele. Pe cat de buna era gagica, pe atat de prost era filmul. La un moment dat se opreste fara vreun motiv. Anuta zice ca si-a dorit foarte mult sa se intrerupa cumva si cu puterea mintii l-a intrerupt. Concluzia serii: Anuta are puteri paranormale…Dupa concluzia serii, vedem ca incepea partea a doua din film. Trecem peste si-l inchidem. Salma propune: The Intouchables. Trec vreo 2 minute in care pronuntam filmul si-n engleza, si-n franceza. Lasam chestiunea pronuntiei nerezolvata. Rulam si derulam unul dintre cele mai bune filme pe care l-am vazut pana acum. O comedie gustoasa care porneste de la o poveste dramatica. Fusese oricum pregatit terenul, dar nu mai stiu daca am slabit de la lacrimi sau m-am inggrasat de la ras. A fost superb

Le multumesc, pe aceasta cale, minunatelor Salma si Ana pentru o seara ca-ntre fete pe cinste, o seara in care am mancat tiruri de portocale, adica goji (goji au Vitamina C cat nu stiu cate portocale, facand calculul vom obtine tiruri).

Mar Adentro si Le Scaphandre et le Papillon – filme despre libertate

Inainte de a incepe sa scriu, le-am deschis pe amandoua in IMDB si observ ca au exact aceleasi punctaj, 8.1. Nu sunt singura care gaseste o legatura calitativa intre cele doua.

Mi-a placut Alejandro Amenabar dupa ce am vazut Abre los Ojos, unul dintre filmele mele preferate. Azi, am descoperit Mar adentro, regizat tot de Amenabar, care mi-a adus aminte de Le Scaphandre et le Papillon.

Mar adentro este drama unui barbat paralizat de la gat in jos, care lupta pentru dreptul la sinucidere asistata. Viata este un drept, nu o obligatia, iar posibilitatea de a pune capat propriei existente, in situatii dramatice, ar trebui sa existe. Este si punctul meu de vedere. Stiu, e un subiect tabu. Putini sunt aceia care ar recunoaste ca sunt de acord cu „legalizarea” sinuciderii. Pana la urma, suntem proprii nostri judecatori (cum spune un personaj din Solaris), iar interzicerea sinuciderii este o decizie luata pe fundamente religioase. Ramon este un paradox. Desi vrea sa-si ia viata, negasindu-i un scop din cauza conditiei fizice, ii da esenta si scoate in evidenta importanta ei prin lupta sa pentru dreptul la sinucidere asistata.

Le Scaphandre et le Papillon (Scafandrul si Fluterele) povesteste experienta lui Jean – Dominique Baudy, un fost editor Elle, care ramane aproape complet paralizat. Isi mai poate misca doar ochiul stang. El reuseste sa gaseasca o metoda de comunicare cu cei din jur si scrie o carte despre viata sa. Baudy se vede in interiorul sau liber, precum un fluture, desi este imobilizat. Imaginatia si memoria sunt singurele cai de evadare. La fel, in Mar adentro, Ramon isi imagineaza calatoriile lui catre mare si  devine liber.

Daca adevarata libertate este cea interioara, atunci mobilitatea nu s-ar putea sa fie motivul pentru care devenim din ce in ce mai constransi? Frumusetea nu sta in concret, ci in puterea de a da o forma noua lumii cu putinele informatii la care ai acces. Frumusetea e in vise, in imaginatie, in calatoriile mintii. Asa ia nastere creativitatea.