Exista genul fight-porn? Daca da, atunci e filmul Atomic Blonde (2017)

E luni si-ti zici ca e o zi buna sa fii corporate. Iti pui tocurile alea de piele intoarsa si pantalonii pana in pamant. Numa’ bine, dup-amiaza incepe cea mai uracioasa ploaie de noiembrie. Cizmele mustesc de apa rece, iar tivul sterge toate baltile. Ti-e frig, treci pe langa Piata Victoriei si-ti amintesti de PSD.
Da, e o vreme de rahat, drumul pana acasa e lung, fara umbrela si-ti vine sa bati pe cineva.
Cu aceste senzatii in sange, nu poate fi un film mai bun decat Atomic Blonde (initial, trebuia sa se numeasca „Coldest City”).

„Well, then, shall we begin?” zice Charlize la inceput.
Fuck yeah!

Charlize Theron s-a antrenat cu Keanu Reeves (John Wick: Chapter 2) pentru filmul asta. Perechea Sweet November a livrat si de November rain.

Lorraine Broughton e agent MI6 si e trimisa in Berlin sa investigheze ceva crima…bla, bla, cine urmareste plotul? Pe langa Theron mai e Sophia Boutella, fosta dansatoare a Madonnei, megabuna, actuala actrita (vezi The Mummy asta nou si Kingsman: The Secret Service).
Te uiti si te intrebi de ce se mai fac filme porno? This is porn!

Ajunsa in Berlin cu doua valize mici, Theron, in anii ’80 (o perioada de-a dreptul rusinoasa pentru moda), flutura de ambele parti ale zidului vreo 3 paltoane, niste incaltari badass si cei mai cool ochelari de soare, tot vreo 3 perechi. Foarte stylish gagica chiar si in tinuta „de casa”. Ce mai conteaza ca nu i-ar fi incaput in bagaje nici macar tocurile de 12.

Regizorul, David Leitch, s-a ocupat, in general, cu batai si cascadorii, ba chiar a fost dublura pentru Brad Pitt (nu ca ar conta). La capitolul regie, si-a mai bagat putin nasul prin John Wick. Practic, regizorul nu prea a mai regizat filme, ci doar batai. In aceste conditii, el s-a gandit ca o blonda de 1,77 m, care rupe tot ce-i iese in cale, ar vinde bine.
A facut baiatul asta o scena de 10 minute de actiune pura, buna de tras in vena. M-am uitat de 2 ori. Ea, scena, vrea sa para un one take, iar pentru un ochi neformat ca al meu, e cam greu sa-ti dai seama pe unde sunt taieturile si lipiturile. Iata cum am aflat de swish-pan! M-am plictisit teribil la un tutorial youtube despre asta, but the more you know!

Rusi, germani, servicii secrete, James McAvoy, multe lumini neon***, un pic psihedelic pe alocuri si cu foarte multa muzica din anii ’80. Un Alt Alt Prieten zicea ca a stat cu Shazamu’ deschis la Atomic Blonde, iar eu nu pot spune decat ca-mi canta soundtrack-ul pe fundal.

Toata experienta vizionarii poate fi descrisa printr-o replica de-a lui McAvoy: „It’s like a beautiful woman gone wrong. I fucking love it.”

Bineinteles ca ea trebuia sa moara cam de 6,8 ori, cam cat nota de pe imdb, dar cui ii pasa? Eu i-am dat 8. Filmul asta promite bataie si da bataie!

„Well played!” zice Charlize la final. Asa zic si eu!

Intre timp, m-am hotarat sa-mi refac bretonul. I’ll have to sleep on that…si-apoi sa ma gandesc daca in viitor mai vreau sa ma trezesc cu o streasina in fiecare dimineata.

***Am vrut sa fac un joc de cuvinte intre Aeon Flux si neon, dar nu mi-a iesit nimic decent. Daca va iese ceva, lasati un comentariu. E o provocare buna.

Anunțuri

„Un pas in urma serafimilor” isi va gasi multi ingeri pazitori

„Daca stii ceva, sa nu spui. Daca spui, sa nu scrii. Daca scrii, sa nu semnezi, iar daca semnezi, sa nu te miri.”
Asta impreuna cu alte invataminte in noul film „Un pas in urma serafimilor”.

In lumea lor, preotii sunt echivalentul unor rock star-uri, dupa cum spune si Olah (Toto Dumitrescu): „Uite-i cum se calca in picioare pentru Dumnezeu si pentru noi.”
N-as spune ca pune biserica intr-o lumina proasta. Ba chiar deloc. Filmul, bazat pe fapte reale, spune povestea unei institutii puternic ierarhizate, care educa si supune printr-un sistem de recompense si pedepse. Aceasta combinatie nu a fost si nu va fi vreodata castigatoare. Personajul lui Ivanov este cel mai predictibil produs al BOR-ului. In comparatie cu intamplarile din Sleepers, as zice ca ortodocsii sunt chiar blanzi si acceptabili in metodele lor…neortodoxe.

Inainte de toate, cred ca e necesara o organigrama corporatiei numita Rai.
Conform credintei crestine, exista 9 cete ingeresti, impartite in 3 trepte pe axa Dumnezeu-oameni.
1.Astfel, cea mai apropiata treapta de Dumnezeu este a Serafimilor, Heruvimilor si Tronurilor.
2. La mijloc sunt : Stapaniile, Domniile si Puterile,
3. Iar treapta a treia cuprinde: Incepatoriile, Arhan­ghelii si Ingerii.
Drept urmare, langa Dumnezeu stau Serafimii, reprezentati cu 6 aripi in picturi si desene, iar langa oameni, pazitori si toate cele sunt ingerii. Ei, contrar viselor lui Nicolas Cage, sunt asexuati.

Gabriel vrea sa devina preot sau parintii lui vor sa devina preot sau cine stie? La un liceu vocational ajungi din foarte multe motive si, de cele mai multe ori, iti dai seama in timp la ce ti-a folosit.
Prima scena este din curtea seminarului, unde ajunge impreuna cu parintii. Bineinteles, ii fac cunostinta cu un copil de-al unor prieteni, apoi merg sa-si aleaga camera si patul.

Un deja-vu si o intoarcere in timp mai incolo:


La probele de admitere de la Pedagogic am cunoscut-o pe Georgiana, tatal ei a lucrat cu tata la RAFO. Ne-am revazut in prima zi si aveam sa impartim multe camere de camin si o banca de liceu. S-apoi un apartament. S-apoi furtuna de miercuri, 20.09.2017.

Prima noastra camera a fost la parterul caminului Pedagogic. Camera 4. Am intrat. In fata era un hol lat cat usa si de o parte si de alta 8 paturi lipite doua cate doua. In capat niste dulapuri inguste si o masa care a ascuns, de-a lungul vremii, multe coji de paine si borcane cu diverse tipuri de zacusti, dulceturi si muraturi. 35-40 m patrati pentru 8 fete.
Ramasesera libere doar paturile din spatele usii. Eu l-am ales pe cel de langa perete, iar Andreea, colega mea inca din clasa I, pe cel lipit de-al meu. Mamele noastre se ingrijorau ca o sa ne traga curentul. Curentul ne-a lasat in camera aia vreun an sau sa fi fost 2?
Paturi de metal, ca de spital, si saltele dungate, patate de vreme . Le-am acoperit cu lenjeria de pat albastra si cu pilota cu margarete pe care inca o mai am. Imi placea mult albastrul pe vremea aia.

Au urmat iesiri doar cu bilete de voie de la pedagoga. Prezenta seara, la 22, si trezit cu batai in usa a doua zi.
Cantina cu farfurii si cani de metal si povesti despre bromura din ceai. Au mai urmat anii in care fetele de a 12-a se bagau in fata noastra la cantina si anii in care ne bagam noi in fata noilor venite.
Iesitul pe furis la discoteca, MIRC-ul si internet cafe-urile. Legendele cu baietii de pe strada Carpati si cu fetele care sareau pe geam pe cearsafuri.

Eu eram cu un pas in urma ingerilor.


Inlocuiti personajele din scenele de mai sus cu baieti si va veti face o idee despre atmosfera de la inceputul filmului „Un pas in urma serafimilor”.

Deja-vu-ul se pierde cand incepe sa-si intre in rol gasca de baieti. Acopera cam toata aria de experiente posibile in mijlocul adolescentei. Unele povestioare au si iz comic, astfel ca spectatorii au trecut prin toate starile de agregare: ras, liniste, furie.

Initial, mi se parea ca jocul e putin fortat, dar pe masura de evolueaza, iti dai seama ca e un film complet, facut pentru public, asa cum ar trebui sa fie cinematografia de masa. Nici arty fartsy, nici comerciala, dar neaparat entertaining.

Ah, si pe marketing am vazut niste iesiri bine regizate. Fiul lui Ilie Dumitrescu a tinut capul de afis cu fata sa draguta, chiar daca nu are un rol foarte mare. Am vazut interviuri si atentie. Ma bucur mult.

In incheiere, va doresc sa mergeti la film si sa cadeti cat mai des in toate pacatele.

Fata Simplă de la Ţară
Good Girl Gone Red

Puneti o patura pe colivia lu’ Miss Peregrine, sa nu mai faca galagie!

afis-missPai ce-ai facut, Bobita? Ai facut film? Pai ai facut, cum sa nu faci? Bine, Tim!
Nu poti lua in serios „Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children” si nu-l poti trata altfel decat la misto, un misto de baietas. Tim Burton n-a inteles ca toata lumea asteapta noul lui film si a ales sa-l niseze pe targetul young adult. S-au pus niste producatori, l-au asezat pe Tim in capul mesei sa se simta important, s-apoi i-au explicat ca poate sa bage acolo o casuta mai speriecioasa si vreo doua scene inspirate din The Shining-ul lui Kubrick, dar in rest sa se linisteasca, pentru ca noi tre’ sa vindem bilete aici.
Uite, ti-o dam pe Eva Green, are tate faine, plus ca, dupa Penny Dreadful, oamenii chiar o sa creada ca filmul asta e putin dark asa. Dupa cum bine zisera cei de la Digi24, au adus acrita fetish. Unde am mai vazut reteta asta cu gagica in varful campaniei de promovare a filmului? A, da, la mizeria de Suicide Squad, remember Margot Robbie? De altfel, la fel ca-n raposatul cu sinucigasii care nu s-au mai sinucis, tot femeia salveaza filmul. Sa mai zica cineva ca nu se dau roluri puternice pentru femei. Sa mai zica! Hai, ziceti!
Da’ gata, Tim, ca te intinzi, filme cu iz gotic sa faci tu din banii tai, de aici facem noi socotelile. Il luam pe baiatul ala de de vinde biletele pentru 12-14 ani, Asa Butterfield. Deh, un’ sa vina adolscentii la prima intalnire in mall, daca nu la un film de Tim Burton? Ce conteaza ca el stie sa faca doar o fata, aia de speriat, ce conteaza ca iti vine sa iesi din cinema la inceputul filmului, cand il vezi cat de prost joaca. Noroc cu Terence Stamp, de-l joaca pe bunica-su, ca mai salveaza primele 10 minute.
Mai departe, vezi cum se dezvolta o minunata, mirobolanta si vomitiva poveste de dragoste intre doi adolescenti. Exact asta imi doream de la un film de-al lui Tim Burton.
Samuel L Jackson si Judi Dench sunt la categoria actori celebri de pus pe afis. Au niste roluri de rahat, dar i-am adus acolo ca sa dam speranta.
Daca ma intrebati pe mine, as face echipa Mars One din Asa Butterfield, Jennifer Lawrence, Adam Sandler si Drew Barrymore. One way ticket, baby!
I-am dat un 5 pe IMDB, i-as fi dat mai putin, dar au acolo niste efecte speciale interesante.
Imi pare rau daca v-am distrus asteptarile, dar e bine sa stiti ca nici Tim Burton nu mai e ce-a fost.
***
In timpul vizionarii acestui film am descoperit culmea nesimtirii la cinema.
Am vazut Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children in Portugalia, in ultima zi de vizita. Incepuse sa ploua si nu mai aveam chef de umblat, asa ca am intrat intr-un mall si m-am dus sa vad ce filme mai sunt.
Dupa ce deja trecusem, la Elvira Popescu, printr-un moment traumatizant in care am vazut ca s-a intunecat ecranul si am aflat ca a cazut curentul, am crezut ca m-a urmarit ghinionul pana la capatul Europei. Iata ca nu, ecranul s-a intunecat pentru ca urma „Intervalo”. Portughezii au grija de spectatori, de vezica lor, de stomacul lor sau de nevoia lor de a se pune la curent cu utilmele noutati de pe Facebook in 2 ore, asa ca li se da o pauza de 10 minute.
Ei bine, chiar si cu acest „Intervalo”, cineva, in a doua parte a filmului, s-a gandit sa vorbeasca la telefon tare, cat sa aud si eu din spatele salii. Ma bucur ca si purcica vecinului european e moarta in cotet si ca nesimtirea nu are nationalitate.
***
Sa nu ne pierdem speranta, filme bune mai sunt, caci se apropie Oscarurile si avem treaba.

Candva, la un LARP, am fost dama de companie

Dadeam o tura de Kiseleff si ma intebam ce rol mi-o fi dat draga mea Ruxandra. Vazusem doar titlul fisierului: Amanda. Mi-l trimisese cand inca eram la birou si n-am vrut sa ma apuc de citit inainte de alergare, altfel eram sigura ca nu-mi mai miscam fundul de pe canapea. In timp ce transpiratia mi se aduna pe mustata si sarea mi se strangea pe obraji, avem o singura curiozitate: Oare mi-o fi dat vreun rol de curtezana? Nu de alta, dar cu parul ravasit si cu respiratia aproape taiata, ma simteam absolut seducatoare. Ma si gandeam cum o sa scriu un text despre cum fie mima, fie LARP (Live Action Role Playing), eu primesc mereu roluri din astea dubioase de femeie de usoara ori femme fatale. Nu ma pot plange, ca nu stiu daca-i chiar de rau. Eu m-am gandit ca ceva bun tot ‘oi face. Sa nu ne dam dupa gard, avem cu totii o fascinatie pentru curtezane. (Daca nu cu totii, eu sigur am, ca de aia m-am uitat de vreo 4 ori la „Frumoasa venetiana„)

M-am intors de la alergat si, cat s-a incalzit apa la dus (the perks of living at the 10th floor), am citit despre Amanda Steele, fosta Daisy Bubbley. Cine credeti ca a fost Daisy Bubbley? Hai ca v-am dat spoiler din titlu.

Sambata, pentru cateva ore, urma sa ma intorc in timp, in anii ’20 din America prohibitiei, si sa fiu Amanda Steele, o scriitoare care si-a schimbat numele din Daisy Bubbley, fosta dama de companie. La ora 19, dupa ce vom fi aranjat decorurile pentru a intra in atmosfra inceputului de secol XX, ne-am pus rochiile pana la genunchi, siragurile de margele, franjurii, penele in par, manusile si, last but not least, rujul rosu. Ne-am transformat. Eu nu mai eram Madalina, aveam alti prieteni, alta istorie, traiam intr-o lume cu alte reguli, principii si valori.

Asta inseamna LARP, esti, in timp real, personajul unui joc. Fiecare actor are o serie de obiective cand intra “piesa” si s-ar putea ca planurile lui/ei sa se ntersecteze cu planurile altcuiva. Ai parte de surprize si de actiune. Trecusera 4 ore si eu eram prinsa in mijlocul unor intrigi mari si a unor batalii pentru imagine. Nici nu simteam cum trece timpul. LARP-ul nu e nici costume party, nici joc de improvizatie, nici escape room si nici piesa de teatru. Ci este o combinatie intre toate. Ca fata saracului, ce isteata: nici imbracata, nici dezbracata, nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe langa drum.

Ce nu e sigur LARP-ul. Well, oricand de mult v-ar fi placut, nu veti avea parte de Eyes Wide Shut action. :  )))

S-ar putea sa ti se para foarte interesant daca esti gamer, actor, pasionat de jocuri de societate sau, dupa cum mi-a spus o prietena, “daca ai ocupatii de om pe care nu-l asteapta nimeni acasa”. Este o experienta absolut noua si diferita.

Recuperare pentru Oscaruri: Spotlight in the spotlight

SPOTLIGHTN-am apucat sa vad majoritatea filmelor de Oscar de anul asta, asa ca fac un maraton. Mi-am instalat dormitorul pe canapea, stau sub pilota si bag doze mari de Hollywood. Deja am bifat 3 dintre ele si n-am inteles ce-i asa de „Best Picture” la dansele. Cand le vezi buchet, ai o imagine mult mai buna. Sa incepem:

Azi avem Spotlight in the spotlight :D.

Oscarurile aveau nevoie de „a true story”, asa ca au primit-o: o mana de jurnalisti de la The Boston Globe investigheaza cazurile copiilor molestati de preoti catolici in Boston.

O foarte buna lectie despre agenda publica si felul in care toata munca pentru o poveste poate fi pusa in pericol din cauza unui „next big thing”. In cazul asta a fost the biggest possible.

Just a fun fact to think about: filmul a fost lansat pe 25 noiembrie 2015, foarte aproape de Craciun. Eu inteleg ca au vrut sa intre in linie pentru Oscaruri, dar nu era ideea sa faci cunoscut cazul asta? Intr-o perioada in care toata lumea se gandeste la nasterea lui Iisus, tu lansezi o poveste despre preoti catolici pedofili? Ce crezi ca se va intampla cu ea?

La final, iti ingheata inima vazand 3 ecrane cu o lista pe 3 coloane de orase, din America, in care s-au descoperit astfel de cazuri.

Drept urmare, n-a existat scop nobil sau a existat, insa a murit la intrarea in cinematografe.

Ce-a existat atunci? Actorii au fost decenti, dar, cu exceptia lui Mark Ruffalo, nu prea a iesit nimeni in evidenta. Am tot asteptat amenintari de la Biserica Catolica, impuscaturi

de nicaieri, case sparte, apartamente devastate. Nimic. Nici cliseele de la Holllywood nu mai sunt ce au fost, nici prefericitii catolici nu-s spioni.

All in all, uitati-va pentru cazul in care mai aveati vreo indoiala ca abstinenta naste monstri.

Momentul Pepsi sau caderea unui copy de pe Magheru

Pepsi sarbartoreste 50 de ani in Romania. Bravo lor! Unul dintre copy-urile campaniei, „Filmul e un moment. Ignora-l”, n-a fost pe placul ochilor mai cinefili. Mica valvataie a pornit de la acest post:

Au urmat multe share-uri si multa indignare. Da, intelegem mesajul, intelegem ca te pierzi in ochii ei in asa hal, incat nu vrei sa te mai uiti la film. Credeti-ma, doi oameni care s-au dus la cinema sa vada un film anume vor gasi satisfactie mai mare in a comenta grimasele lui Jake Gyllenhaal, vor fi ocupati sa-si dea cu parerea, sa enerveze vecinii de scaun, dar nu o sa aiba chef de giugiuleli. Alea sunt pentru acasa.

„Tinerii din ziua de azi”

Nu te duci la un film bun ca sa te mangai pe obraz si aici incepe subiectul sensibil.

Stiti voi aia cu „tinerii din ziua de azi?” Ei bine, multi dintre tinerii si mai putin tinerii din ziua de azi au transformat mersul la cinema intr-o treaba usurica. Iei o floricica la suprapret, mai iei o portie de nachos si lasi filmul sa curga in timp ce te gandesti la lista de cumparaturi, la tipul pe care l-ai vazut la coada, la rezumatul pentru Baltagul si la alte preocupari lumesti. Dupa asta, le spui tuturor ca filmele romanesti sunt de rahat, filmele europene sunt plictisitoare si tu nu dai bani pe mizerii, preferi sa platesti pentru Grown Ups 5 3D. Filmul nu mai e o experienta care te misca, din care tragi niste invataminte, ci e o activitate de la care pleci cu mintea libera, de parca ai pleca de la non-stop, dupa ce ti-ai cumparat un pachet de gume.

Nu spun ca ar trebui sa te duci la festivaluri, sa ignori filmele „comerciale” si sa devii, brusc, fan Tarkovsky, dar macar sa dai o mica importanta cinematografiei si desfasurarii din forte din spatele unui film. De aceea ne suparam cand cineva ne sfatuieste sa ignoram filmul. Prea multi oameni fac asta deja, haideti sa nu-i impingem si mai aproape de prapastie.

Cinema Scala

Acel vizual, intins pe tot Ciclopul, era la cativa metri de intrarea in ceea ce a ramas din sala de cinema Scala. Da, undeva intre cladirea Ciclop si magazinul Vodafone e o usita atat de mica, incat e foarte probabil sa n-aveti habar ca exista. Pe acolo intri in Scala, ai crede ca esti Alice si ajungi in Tara Minunilor. Nu. Despre halul in care functioneaza Scala, pe timp de iarna, am scris aici:

Tinerii „de ieri”

Dupa cum ne-a explicat Pagina de media, Pepsi a revenit, a schimbat mesajul si a spus ca ei faceau referire la tinerii de acum 50 de ani pentru care filmul era un pretext „pentru a se bucura de un sarut, departe de privirile iscoditoare ale celorlati. Erau vremuri cand afisarea in public a afectiunii nu era privita atat de natural precum in zilele noastre.” Ei bine, iata „the generation gap” intre tinerii „de ieri” si tinerii din zilele noastre.

Pana la urma, Pepsi a ajuns la concluzia ca „Filmul e un moment. Traieste-l”.

Bineinteles, au aparut oameni care se intreaba de ce ne saltam de fund in sus. Pentru ei, iata o coperta misto a New York Magazine:

The Age of Adaline si elixirul tineretii vesnice din 2035

the age of adalineConform The Age of Adaline, in 2035 se va descoperi efectul compresiei electronilor in acidul dezoxiribonucleic (am zis sa scriu ADN asa, mai labartat, ca sa para stiintific). Astfel, odata trazniti de fulger, oamenii nu vor mai imbatrani. Ati inteles, din fulger se duce electricitatea in ADN si tot asa. Cu expectia principiului stiintific de balta, sper ca n-am zis vreo duda pe aici.

Too little, too late for me. O sa am 49 de ani si inca 10 ani de credit :D. Sper sa se descopere un elixir al tineretii vesnice un pic mai devreme si un pic mai…noninvaziv.

Intorcandu-ne la the chick flick aici de fata, avem una bucata poveste de dragoste. Pe o scara de la 1 la 10 a innodarii lacrimilor in barba, unde The Notebook are 10, The Age of Adaline primeste 2.

Un singur citat e de retinut si de scris mare pe pereti (which i’m going to do la casuta): „Years, lovers and glasses of wine, these are the things you should never be counting.”

Plus niste trivia: Blake Lively, tipa din rolul principal, este actuala nevasta a lui Ryan Reynolds (fosta este Scarlett Johansson). Asta ca sa stiti cine cu cine si cand. 🙂