In 2016, Vaticanul a acceptat-o pe Maria Magdalena, oficial, ca apostol

In 2016, Vaticanul a acceptat-o pe Maria Magdalena, oficial, ca apostol

Noul film, Mary Magdalene, spune povestea Mariei Magdalena, apostolul lui Iisus, si aduce la lumina o stire de o importanta imensa pentru Biserica si perceptia Sa asupra rolului femeilor in istoria religiei crestine: in 2016, Vaticanul a acceptat-o pe Maria Magdalena, oficial, ca apostol.
Astfel, se sterge zvonul gresit conform caruia Maria din Magdala ar fi fost o prostituata.
Ironia sortii, viata, karma si destinul:
In cazul in care, pentru vreo secunda, vreti sa priviti acest film ca unul de propaganda feminista, aflati ca trebuia sa fie lansat inainte de scandalul #MeToo si distribuit de… wait for it…Weinstein Company.
Asa ca inghititi-va prejudecatile, a fost unul dintre cele 3 filme oprite de la lansare, din cauza scandalului din jurul lui Harvey Weinstein, aproape la fel de cunoscut ca Biblia.
Dar ce moment mai bun de a lansa filmul, daca nu in Ajun de Pasti. Dupa ani de-a randul in care Maria Magdalena a fost un personaj episodic in traditionalele filme dinainte de Pasti, a venit vremea sa fie un personaj principal.
De ce este aceasta stirea din 2016 atat de importanta:
Nu judecam veridicitatea Evangheliei dupa Maria, nici a Bibliei. Nu sunt importante in discutie si nu modifica concluzia. In schimb, judecam urmatoarele informatii cunoscute:
– timp de SECOLE!, biserica crestina nu a recunoscut femeile ca leaderi;
– biserica crestina, prin informatiile promovate, a dus o campanie, mai mult sau mai putin directa, de invinuire a femeilor pentru ca nu mai e Raiul pe Pamant (vezi „pacatului stramosesc”, sters doar prin Botez, si caderea omului din Rai din vina Evei);
– biserica crestina nu numai ca le-a negat ca leaderi, dar nici macar nu le-a acordat drepturi egale cu cele ale barbatilor in biserica si in randuiala bisericeasca.
De ce a refuzat biserica aceste drepturi femeilor? Nu stim, nu avem o explicatie logica.
Ce fac SECOLE de mesaje impotriva femeilor prin intermediul uneia dintre cele mai vechi si de incredere institutii din stat:
– astazi avem miscari ca #MeToo;
– acum 50 de ani era de porc daca nu erai maritata, gospdina si mama (mai e si azi, pe alocuri);
– acum aprox. 100 de ani, femeile se luptau pentru dreptul la vot.
Acceptarea Mariei Magdalena ca egala celorlalti apostoli ai lui Iisus, face un mare pas in fata in discursul legat de egalitatea barbatilor fata de femei. De asemenea, le recunoaste ca leaderi.
Din nou, demonstram veridicitatea unor povesti expuse in Biblie, important este ca Vaticanul, o institutie care promoveaza aceste povesti catre mase, si-a schimbat unghiul de abordare privind femeile.
PR wise, this is huuuuuge!
Inapoi la film, va pot spune ca mie mi-a placut foarte mult:
Regizat de Garth Davis (nominalizat la Oscar anul trecut pentru Lion), Mary Magdalene este superb cinematografic. Cromatica este unitara, in tonuri de bej si de gri, simpla, chiar austera. Imaginile sunt luminoase si pline de claritate, la fel ca cei care duceau mai departe cuvantul lui Dumnezeu.
Cu foarte multe close-up-uri pe mimica, atingeri si gesturi, filmul vrea sa transmita, cred eu, o relatie spirituala intre actori. Asociat cu cadre largi din natura, de multe ori pietroase sau pline de uscaciune, Mary Magdalene poate parea foarte static si greu de suportat pentru spectatorul obisnuit.
Se misca foarte incet. Pe de alta parte, daca stai sa te gandesti la viata acestor oameni, nu cred ca aveau parte, la vremea aceea, de foarte multa actiune, nici de conversatii foarte antrenante. Mergeau pe campii spre urmatoarea destinatie si dormeau pe unde apucau. Ei aveau trairi interioare puternice, nu fizice.
La inceput m-a plictisit pana la cascare si am crezut ca o sa ma dezamageasca cumplit, insa, pana la urma, am ales sa-l privesc putin mai atent.
Asa se desfasoara povestea: Maria refuza sa se conformeze dorintei familiei de a se casatori si, pentru ca pe atunci nu se stia de depresie si de nesupunere, ai ei considera ca e posedata de Diavol. Incearca o exorcizare, insa fara rezultat, asa ca-l cheama pe Iisus, cunoscut ca un vindecator. Iisus a devenit popular vorbind de o imparatie in care domnesc pacea si iubirea, in care ura, tirania si opresiunea nu sunt cunoscute. Convinsa de cuvintele Invatatorului, in cele din urma, Maria fuge din casa parinteasca pentru a-l urma pe Iisus, alaturi de apostolii sai, in drumul lor spre propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu. Astfel, ii cunoaste pe Luca, Petru, Matei, Iuda si Ioan.
Ea este prezenta in toate momentele importante din ultimele zile din viata lui Iisus, dar, asa cum stiam deja, este acolo la rastignire si prima care descopera ca a inviat.
Persoanejele sunt mult mai credibile decat in alte filme care abordeaza subiecte biblice, iar aici ma refer la Iisus si la Iuda. Phoenix, in rolul lui Iisus, pare un weirdo, care merge singur aiurea, chiar ai zice ca e putin apucat. Un tip care vorbea despre Dumnezeu, despre o traire interioara superioara si un vindecator, probabil ar fi fost un outcast, mai degraba, si nu un tip solemn, rabdator, care-si conducea si indruma cu grija apostolii, asa cum este portretizat de obicei. Iisus era un basket case convingator prin fapte.
Cat despre Iuda, mi-a placut ca i-au creat un background care sa-i explice nebunia. Regizorul a ales sa ne spuna ca Iuda si-a pierdut fiica si sotia. El spera ca va veni ziua mantuirii, in care mortii se vor ridica din mormant, vor merge printre vii si, astfel, isi va revedea familia.
Da, there’s a lot of staring. Asa par sa comunice Maria si Iisus. Nu ma incanta treaba asta si nu inteleg de ce Rooney Mara este castuita in rolurile astea de staring woman (vezi si A Ghost Story)
Unul dintre review-urile, de altfel foarte proaste, de pe Rotten Tomatoes, vorbesc fix despre acest staring excesiv.
Minusuri: oamenii sunt foarte curati, hainele uneori prea tivuite, iar dialogurile, alea putine, sunt cam tampe si deloc naturale.
La final, este important sa intelegem mesajul filmului si al Mariei Magdalena: love is within.
Nu exista o imparatie materiale a cerurilor, ci este in puterea noastra sa schimbam, prin actiuni individuale, lumea din jurul nostru, astfel incat sa o transformam in Rai.  Ne invita sa ne intoarcem la valori de baza: iubire fata de aproapele, intelegere, rabdare. Ele nu sunt specifice credintei crestine, ci sunt temelia tuturor religiilor lumii. 
Sa nu uitam ca noi stim doar istoria celor care au avut ocazia sa o spuna si sa se faca auziti.
Adevarul absolut nu exista!
Enjoy si fa Rai din ce ai!
Multumesc Cerizei pentru invitatie, dar mai ales pentru povestile despre Biblie si Maria Magdalena. 🙂
Reclame

„Un pas in urma serafimilor” isi va gasi multi ingeri pazitori

„Daca stii ceva, sa nu spui. Daca spui, sa nu scrii. Daca scrii, sa nu semnezi, iar daca semnezi, sa nu te miri.”
Asta impreuna cu alte invataminte in noul film „Un pas in urma serafimilor”.

In lumea lor, preotii sunt echivalentul unor rock star-uri, dupa cum spune si Olah (Toto Dumitrescu): „Uite-i cum se calca in picioare pentru Dumnezeu si pentru noi.”
N-as spune ca pune biserica intr-o lumina proasta. Ba chiar deloc. Filmul, bazat pe fapte reale, spune povestea unei institutii puternic ierarhizate, care educa si supune printr-un sistem de recompense si pedepse. Aceasta combinatie nu a fost si nu va fi vreodata castigatoare. Personajul lui Ivanov este cel mai predictibil produs al BOR-ului. In comparatie cu intamplarile din Sleepers, as zice ca ortodocsii sunt chiar blanzi si acceptabili in metodele lor…neortodoxe.

Inainte de toate, cred ca e necesara o organigrama corporatiei numita Rai.
Conform credintei crestine, exista 9 cete ingeresti, impartite in 3 trepte pe axa Dumnezeu-oameni.
1.Astfel, cea mai apropiata treapta de Dumnezeu este a Serafimilor, Heruvimilor si Tronurilor.
2. La mijloc sunt : Stapaniile, Domniile si Puterile,
3. Iar treapta a treia cuprinde: Incepatoriile, Arhan­ghelii si Ingerii.
Drept urmare, langa Dumnezeu stau Serafimii, reprezentati cu 6 aripi in picturi si desene, iar langa oameni, pazitori si toate cele sunt ingerii. Ei, contrar viselor lui Nicolas Cage, sunt asexuati.

Gabriel vrea sa devina preot sau parintii lui vor sa devina preot sau cine stie? La un liceu vocational ajungi din foarte multe motive si, de cele mai multe ori, iti dai seama in timp la ce ti-a folosit.
Prima scena este din curtea seminarului, unde ajunge impreuna cu parintii. Bineinteles, ii fac cunostinta cu un copil de-al unor prieteni, apoi merg sa-si aleaga camera si patul.

Un deja-vu si o intoarcere in timp mai incolo:


La probele de admitere de la Pedagogic am cunoscut-o pe Georgiana, tatal ei a lucrat cu tata la RAFO. Ne-am revazut in prima zi si aveam sa impartim multe camere de camin si o banca de liceu. S-apoi un apartament. S-apoi furtuna de miercuri, 20.09.2017.

Prima noastra camera a fost la parterul caminului Pedagogic. Camera 4. Am intrat. In fata era un hol lat cat usa si de o parte si de alta 8 paturi lipite doua cate doua. In capat niste dulapuri inguste si o masa care a ascuns, de-a lungul vremii, multe coji de paine si borcane cu diverse tipuri de zacusti, dulceturi si muraturi. 35-40 m patrati pentru 8 fete.
Ramasesera libere doar paturile din spatele usii. Eu l-am ales pe cel de langa perete, iar Andreea, colega mea inca din clasa I, pe cel lipit de-al meu. Mamele noastre se ingrijorau ca o sa ne traga curentul. Curentul ne-a lasat in camera aia vreun an sau sa fi fost 2?
Paturi de metal, ca de spital, si saltele dungate, patate de vreme . Le-am acoperit cu lenjeria de pat albastra si cu pilota cu margarete pe care inca o mai am. Imi placea mult albastrul pe vremea aia.

Au urmat iesiri doar cu bilete de voie de la pedagoga. Prezenta seara, la 22, si trezit cu batai in usa a doua zi.
Cantina cu farfurii si cani de metal si povesti despre bromura din ceai. Au mai urmat anii in care fetele de a 12-a se bagau in fata noastra la cantina si anii in care ne bagam noi in fata noilor venite.
Iesitul pe furis la discoteca, MIRC-ul si internet cafe-urile. Legendele cu baietii de pe strada Carpati si cu fetele care sareau pe geam pe cearsafuri.

Eu eram cu un pas in urma ingerilor.


Inlocuiti personajele din scenele de mai sus cu baieti si va veti face o idee despre atmosfera de la inceputul filmului „Un pas in urma serafimilor”.

Deja-vu-ul se pierde cand incepe sa-si intre in rol gasca de baieti. Acopera cam toata aria de experiente posibile in mijlocul adolescentei. Unele povestioare au si iz comic, astfel ca spectatorii au trecut prin toate starile de agregare: ras, liniste, furie.

Initial, mi se parea ca jocul e putin fortat, dar pe masura de evolueaza, iti dai seama ca e un film complet, facut pentru public, asa cum ar trebui sa fie cinematografia de masa. Nici arty fartsy, nici comerciala, dar neaparat entertaining.

Ah, si pe marketing am vazut niste iesiri bine regizate. Fiul lui Ilie Dumitrescu a tinut capul de afis cu fata sa draguta, chiar daca nu are un rol foarte mare. Am vazut interviuri si atentie. Ma bucur mult.

In incheiere, va doresc sa mergeti la film si sa cadeti cat mai des in toate pacatele.

Fata Simplă de la Ţară
Good Girl Gone Red

Satul romanesc in imagini, doua la numar

Mai jos este imaginea din head, in toata marinimia sa. Am mai gasit si alte picturi/fotografii, dar aceasta surprinde atat de bine satul romanesc, care graviteaza in jurul biseriicii. Satul romanesc, plin de superstitii, pomeni, sarbatori…etc.

Satul romanesc, Ana-Maria Sandu

Autoarea este Ana-Maria Sandu, insa nu am dat de  mai multe informatii despre ea. As spune ca e o tanara, chiar foarte frageda, dar talentata si cu un foarte bun simt al observatiei.

 

 

 

 

 

 

Iar asta mi-a placut, am pastrat-o, am postat-o.

Gheorghe Ciobanu

Este pictata de Gheorghe Ciobanu. Mai multe informatii despre dansul aici. Mai multe informatii despre sat, biserici, dumnezei&Co, intr-un post viitor. Asta-i destul de colorat.