Cea mai buna discutie despre #FakeNews, organizata de ARRP

Cea mai buna discutie despre #FakeNews, organizata de ARRP

Ne-am ales cu Trump, ne apropiem de Brexit si vedem cum in Europa Centrala si de Est se schimba discursul public catre unul nationalist si populist. Toate au un numitor comun: #FakeNews.  Folosit de unii politicieni pentru a discredita jurnalistii critici (ex: Trump), fenomenul inglobeaza mai multe subgenuri ale continutului online, in special.

In gasirea unei solutii la o problema, este important sa aflam ce ne doare si sa recunoaste ca avem o boala. Media din ziua de astazi sufera de Fake News si unii dintre cei mai buni comunicatori s-au adunat la o conferinta organizata de Asociatia Romana de Relatii Publice (ARRP), pentru a analiza fenomenul si a gasi solutii.

Trebuie sa retinem 5 chestiuni foarte importante in discutia despre #FakeNews:

  • dupa cum a amintit Chinezu, „always follow the money„. Propagarea de stiri false sau partial false are in spate echipe platite pentru sustinerea unor interese politice sau de business
  • prin FakeNews se urmareste scaderea nivelului de incredere in institutii (ex: discreditarea DNA), partide politice (ex: PSD), personalitati (ex: Trump – exista fakenews si impotriva lui), tipuri de business etc.
  • chiar daca suntem in mijlocul unui scandal legat de Facebook, social-media nu reprezinta raul absolut, insa este o sabie cu doua taisuri. Social-media is good. Mostly.
  • prin social-media, comunicarea de masa a trecut din mainile oamenilor specializati (studii de comunicare, cel putin cunoscatori ai unor coduri de etica, antrenati sa verifice veridicitatea unei informatii), in mainile maselor, a publicului, a oamenilor de rand (de multe ori needucati si incapabili sa observe nuantele de gri).
  • este datoria noastra, a oamenilor de comunicare, sa educam publicul si sa-l ajutam sa invete mecanismele de verificare a informatiilor gasite pe internet.

Din fericire, conferinta a fost inregistrata pe privesc.eu si pe pagina de Facebook a ARRP (aici si aici). Eu va recomand urmatorii vorbitori (minutele sunt specificate in functie de inregistrarea de pe privesc.eu)

12:50 (1:08:23 intrebari) – Jürgen GANGOLY, președinte regional pentru Europa al International Communications Consultancy Organization (ICCO), a facut o foarte buna introducere in subiect. A oferit context, a definit conceptul si a enumerat o serie de subcategorii de continut prezent in media scrisa, TV sau online.

#FakeNews nu este doar o problema politica, ci si una de business.

  • 85%  dintre europeni vad #FakeNews ca o problema in tara lor
  • 83%  le vad ca o problema pentru democratie
  • aprox. 70% dintre europeni cred ca pot identifica #FakeNews, in conditiile in care si expertii au dificultati

In spatele algoritmilor prin care se incearca „curatarea” internetului sunt programatori cu un background cultural diferit de cel al tarilor in care se intampla fake news (ex: un programator indian care locuieste in America s-ar putea sa nu inteleaga importanta lui Arsenie Boca in Romania sau s-ar putea sa nu-l intereseze suficient de mult). Intrebarea care se pune: cum va sti acel baiat (care n-are cum sa fie nici foarte pasionat de sociologie, antropologie, psihologie etc.) sa construiasca codul identificand acele probleme specifice fiecarui grup social targetat de producatorii de fake news?

Este important sa identificam corect subcategoriile de continut cu care se confunda #FakeNews. Iata un slide relevant din prezentare:

1:55:59 – Sesiune foarte fain introdusa de Chinezu, jurnalist si blogger, si de Camelia Spataru, vicepresedinte ARRP

(1:57:09) Cristian China Birta (Chinezu) ne-a adus cu picioarele pe pamant si ne-a explicat, in cel mai direct mod posibil, ca e vorba de banet. Ne-a amitit de celebrul indemn Follow the money.

(2:00:43) Alina BÂRGĂOANU, expert în Grupul la nivel înal pentru combaterea știrilor false și a dezinformării din mediul online (Comisia Europeană), decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București

Ne-a introdus intr-un mod cald, didactic, insa fara a fi vreun pic „prea specializata”, in maruntaiele conceptului de #FakeNews. Ce inseamna si ce nu inseamna?

De asemenea, ce spune raportul Comisiei Europene.

(3:18:22) George BARA, Chief Strategy Officer, Zetta Cloud, a adus onoare Clujului cu o solutie de IT care combate #FakeNews – Trustservista.

Baiatul asta a fost extrem de coerent si structurat. Ma asteptam la un tip din IT, care sa vorbeasca din povestile codului si sa fie prea tehnic. Ei bine, nu a fost…, caci el mai face si sales, printre multe altele.

Pe scurt, printr-un grant Google, au dezvoltat un soft care, prin recunoasterea limbajului, poate verifica cat de credibila este informatia dintr-o stire. Ei monitorizeaza inclusiv drumul de la „pacientul 0”, cel care a „pornit” stirea, si drumul ei prin media. De asemenea, ofera un rating in functie de sursa, facts & figures si alte elemente specifice clickbait.

Ce intrebari sa ne punem pentru a afla daca o informatie este credibila.

Inainte de a ajunge la consumatori, creatorii si distribuitorii de content au responsabilitatea de a filtra informatiile.

Cum se face astazi factchecking si de ce o solutie bazata pe algoritmi este mai rapida si este acolo „inainte sa fie prea tarziu”. 

(4:29:02) A urmat o sesiune moderata de Catalin Hossu, Vice-presedinte ARRP, si de Corneliu Cojocaru, senior expert BNR, membru Juriul de Onoare ARRP (care a evitat in cel mai elegant si „pe furis” mod un invitat…sa-i zicem beligerant – nu cred ca a fost prinsa pe camera intamplarea, caci a fost un joc de-a soarecele si pisica, dar a fost arta!).

Va recomand sa o urmariti in intregime, deoarece ofera perspective diferite ale problemei si felul in care ea ne afecteaza: geopolitic, educatie, jurnalism si ONG-uri.

Iata vorbitorii:

(4:34:03)Dan Dungaciu, director Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, conducător LARICS (Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică)
(4:49:30) Ioana Avadani, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent
(5:06) Ioana Teodorescu, PR Manager Fundatia Inovatii Sociale „Regina Maria”
(5:17:26) Tudor MUȘAT, jurnalist, realizator Digi24

Pe final, va recomand sa-i urmariti pe:

(6:12:09) Toma CÎMPEANU, director Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), el ne-a spus ce mai poti cumpara de e dark internet: baze de date e-mail (vreo 3 milioane), like-uri, locuri fruntase in retelele sociale si alte chestii „dragute”.

(6:41:03) Ana-Maria Diceanu, expert comunicare de criza – ca sa vedem cum afecteaza fake news companiile (Studiu de caz Kaufland), dar si ce fac autoritatile si social-media.

Ana-Maria a recomandat aceasta lista de actiuni in situatii de criza ca o alternativa la pasii clasici in care se recomanda sa iesi, sa-ti ceri scuze etc. (sursa: https://instituteforpr.org)

Table 5: Master List of Reputation Repair Strategies
1.Attack the accuser: crisis manager confronts the person or group claiming something is wrong with the organization.
2.Denial: crisis manager asserts that there is no crisis.
3.  Scapegoat: crisis manager blames some person or group outside of the organization for the crisis.
4.  Excuse: crisis manager minimizes organizational responsibility by denying intent to do harm and/or claiming inability to control the events that triggered the crisis.
Provocation: crisis was a result of response to some one else’s actions.
Defeasibility: lack of information about events leading to the crisis situation.
Accidental: lack of control over events leading to the crisis situation.
Good intentions: organization meant to do well
5.  Justification: crisis manager minimizes the perceived damage caused by the crisis.
6.  Reminder: crisis managers tell stakeholders about the past good works of the organization.
7.  Ingratiation: crisis manager praises stakeholders for their actions.
8.  Compensation: crisis manager offers money or other gifts to victims.
9.  Apology: crisis manager indicates the organization takes full responsibility for the crisis and asks stakeholders for forgiveness.

It should be noted that reputation repair can be used in the crisis response phase, post-crisis phase, or both.  Not all crises need reputation repair efforts.  Frequently the instructing information and expressions of concern are enough to protect the reputation.  When a strong reputation repair effort is required, that effort will carry over into the post-crisis phase.  Or, crisis managers may feel more comfortable waiting until the post-crisis phase to address reputation concerns.

(7:08:38) Mircea TOMA, președinte Consiliul Director Active Watch – pentru perspectiva unui jurnalist cu vechime. Este amuzant, natural si puncteaza foarte bine principalele probleme. Mai mult, face apel la educatie.

Concluzia: Dincolo de toate reformele de care are nevoie, sistemul de invatamant trebuie sa primeasca si informatii despre mass-media, agenda publica, constructia unei stiri si felul metodele prin care putem identifica informatii false. Trebuie reformata educatia! Din nou.

Din toate motivele de mai sus, aceasta a fost una dintre cele mai bune conferinte la care am participat. Unde mai pui ca una dintre prezentari a fost realizata live, prin Skype, iar altele au fost transmise pe video, astfel incat toti cei care au un cuvant de spus sa se faca auziti.

Merita sa vedeti si ce a postat pe Facebook Jürgen GANGOLY, președinte regional pentru Europa al International , dupa conferinta. A dat si un rating de 5 stele ARRP.

Sa retinem ca fara Facebook probabil aceasta informatie nu ajungea la multi dintre voi. 🙂

Enjoy! Do good! Make the world a better place!

Anunțuri

Ziua in care am pierdut „tara mea”

Mai stau cu oameni la masa uneori si ma intreaba „Unde e tara ta?”.” Tara mea” a fost la Caraclau. Suna a sat pierdut printre dealuri, sat pe care-l mentionezi in vreo injuratura cand vrei sa trimiti pe cineva spre nicaieri. Acolo m-am plimbat eu pe coclauri pana ieri.

In satul asta de departe a trait cel mai frumos om din lume, tataia meu. De mica, parintilor dupa tata le-am zis bunici, iar parintilor dupa mama le-am zis tataia si mamaia. Pentru mine a existat doar tataia, pe restul i-am cunoscut prea putin sau deloc.

Ca sa ajungi in deal din curtea lu’ tataia trebuia sa treci de 3 porti. Unii au casele in mijlocul satului, au un gard peste care nu poti trece fara sa ajungi in curtea altcuiva. Ei, noi aveam curtea nemarginita. Mergeam in micuta livada, s-apoi oriunde vedeam cu ochii. De sus se vedea tot satul si era mic sa-ti incapa in doua palme. S-apoi vedeai cerul si furtuna de se pornea dinspre Birsanesti si te simteai tu mic de poti incapea intr-o palma. De ieri am urcat de cateva ori, caci ala e cel mai bun loc in care „sa pleci”, atunci cand iti vine sa-ti iei campii. Chiar poti sa ti-i iei.

In satul asta de departe mancam mere „de creanga”, desi toate merele sunt pe creanga, mestecam deodata cate un pumn de cirese negre care-mi invineteau buzele si mainile, dar si singurele pere care mi-au placut vreodata, unele zemoase pe care le asteptai sa pice din parul cu tulpina inalta. Era imposibil sa te urci in el si oricum trebuia sa le lupti cu viespile. Visinele erau mai dulci, iar prunul cu prune „babane” era departe in varful dealului. Era bataie pe ele. Aproape toti pomii copilariei mele s-au uscat in timp sau  au  fost taiati. Pana alaltaieri nu am observat…

In casa care avea curtea nemarginita fiecare usa parea sa ascunda mistere si lucruri uitate. Mereu ma bagam prin cotloane, ma urcam prin poduri si deschideam ferestre, mai ales pe cele care dadeau in spatele casei. Mi se parea ca voi descoperi ceva nou de fiecare data. Am gasit si alaltaieri un motiv sa ma mai urc o data in podul  grajdiului, de acolo mergeam pe acoperis si mancam strugurii din via care era intinsa deasupra ograzii.

Cand mai fata cate o oaie, ne aducea tataia in casa miei de vreo saptamana sa ne jucam cu ei. Am invatat sa nu mangai viteii intre coarne pentru ca ii invat sa-mpunga, lor le place mangaiati pe gusa, iar porcilor pe burta in timp ce le spui „Pocu, pocu, pocu”. N-am invatat sa mulg vaca, iar tataia se baga el si-mi mai improsca lapte in ochi din cand in cand. Cel mai frumos v-ati ascunselea era noaptea, in „tara mea”, in timp familia se aduna la depanat papusoi sau la cules.  Pusese tataia un neon in curte si-mi placea sa ma uit noaptea cum buzele se fac grena in lumina neonului si sa vad cum zburau carabusii in jurul luminii. Baietii legau o ata de piciorele carabusilor si-i faceau „elicopter”.

In satul asta de departea ma dedeam iarna cu sania pana imi inghetau picioarele s-apoi intram in casa si ne chema tataia sa le punem pe soba. S-asa frumos durea dezmorteala aia de frig. Toata lumea facea pilaf sau  sarmale ca sa dea „de mosi”, dar el facea cel mai bun lapte cu taitei, vartos ca o budinca. Taia mereu mamaliga cu ata si ne lasa sa mancam smantana din ulcele.

El isi boteaza cainii Paul si Adrian, nu le dadea nume din astea straine. Primul caine in curte a fost Labus.

Tataia a fost cel mai mare tamplar din sat, un detaliu pe care preotul….cumva…a uitat sa-l mentioneze in predica lui. Imi spusese asta chiar si  profesorul de pregatire la matematica. Era si el din Caraclau si stia de Nea Vasile. Toata lumea-l cunostea ca om sfatos si vorbaret. Cate cantece si poezii stia tataia meu…, mintea mea a stiut doar sa le uite. Mi-a amintit sor-mea: „Ia de bea cinstite gat, ca maine te faci pamant”. Un suflet colorat, de taran roman asa cum nu prea mai gasesti pe utlitele pietroase si prafuite. A construit un leagan pentru nepoti, ii zicea scranciob. Il puses in fata peretului casei, pe care noi ne impingeam cu picioarele ca sa ne luam vant. Dupa vreo 20 de ani si ceva de ani, scranciobul inca mai exista, de data asta mutat in gradina. M-am mai leganat in el cateva minute in timp ce ma uitam in jur incercand sa-mi amintesc toate intamplarile si sa le lipesc cumva de creier ca sa nu mai plece niciodata.

Odata cu tataia a murit copilaria mea. Am vazut ca oamenii isi numara mortii si se-ntrec in suferinte. Pentru mine, el este primul. M-am dat viteaza pana am intrat in sat alaltaieri si am vazut semnul care indicat „spre manastire”. La ridicarea manastirii a muncit si tataia, dar preotul a uitat sa mentioneze si  asta. Preotul a fost preocupat sa-si promoveze programul bisericii pentru postul Pastelui si sa vorbeasca, literalmente, despre pacea mondiala. Acolo, in satul asta de departe, intr-o biserica micuta cu trei sferturi din pereti tencuiti, semn ca preotul are nevoie de sustinere pentru pictarea intregului lacas, un preot le vorbeste enoriasilor despre rusi, despre razboi si le spune ca la Bacau „au iesit tancurile sa se roage pentru pace”. Cu astfel de metafore „umple” preotul predica unui om care implinise 86 de ani pe 27 martie. Probabil biserica se gandeste ca un om care „si-a trait viata” deja nu mai merita sa-i fie mentionate realizarile. Biserica pare sa stie cand ai trait destul.

Vasile Stan a fost tataia meu si datorita lui am avut „o tara”.

Se zice la tara ca portile Raiului nu se deschid pentru oamenii care mor in postul Pastelui. Nu-i nimic, tataia o sa construiasca un Rai nou si o sa intampine oamenii la poarta cu cantece si poezii. „Butelcuta mea, hăi! hăi!” le va canta.

 

 

Ai trece prin gloante ca sa duci de mancare?

Asta m-a intrebat taximetristul la intoarcere de la Gala Nationala a Voluntarilor. Cautam raspunsul corect, asa ca i-am spus ca nu, atata vreme cat mori, nu mai esti de folos, nu mai poti duce de mancare. Pragmatica Madaluta. Apoi mi-am amintit de un sfat primit in timpul seminariilor la FJSC: orice ar face, un jurnalist trebuie sa ramana in viata. Un jurnalist mort nu-i foloseste nimanui. Ce frumos am raspuns eu. Perfect…

Taximetrist ul lucrase pe TIR si a trebuit sa duca mancare unor sinistrati trecand printr-o zona de razboi. Camionul lui a fost ciuruit de gloante, dar a ajuns la niste oameni care nu mai aveau mancaare si apa, oameni pentru care era Dumnezeu.

Astfel de oameni intalnesti la Gala Voluntarilor, oameni care, indiferent cat de cliseizat ar suna, fac imposibilul posibil. Voluntariatul este cea mai sincera forma de implicare, absolut din suflet.  Taximetristul nu fusese voluntar, stiu, dar si-a depasit atributiile postului.

Ne-am imbracat multi dintre noi in costume nationale si-am fost frumosi, parca mult mai frumosi ca-n hainele alese de gala. Desi caldura din sala ne-a amintit de zilele caniculare ale verii in miez de decembrie, desi sala era foarte aglomerata si distanta dintre scaune te facea sa regreti portia de cartofi prajiti de la pranz, atmosfera a fost minunata. Irina Pacurariu a fost un moderator extraordinar.

Cele mai frumoase momente au fost ale unor copii din Bucovina care ne-au urat si ne-au colindat. Una dintre fetitele de 5 ani a venit pe scena si Irina a intrebat-o ce inseamna pentru ea voluntariatul. Fetita a rugat-o sa mai repede o data intrebarea, pentru ca nu a inteles foarte bine. A fost cel mai simpatic moment al serii, cred ca al ultimei perioade pentru mine. Copiii sunt geniali in inocenta lor.

bucovineni

Pentru prima data la gala, am reusit sa-mi fac o imagine a fenomenului reprezentat de voluntariat in Romania. Putem face o Romanie mai frumoasa!

Am construit cu Habitat for Humanity

Mi-am dorit mereu sa primesc de ziua mea o filetanta. Ar fi misto si o bormasina. M-as simti absolut fericita sa stiu ca am mereu in casa un set complet de surubelnite de toate dimensiunile. Stric des si ma mut des, deci am nevoie constant sa repar si sa renovez. Cu alta ocazie va povestesc despre cum am vrut sa-mi varuiesc casa visiniu, dar a iesit roz sau despre cum am montat un dulap dupa care am realizat ca nu mai pot sa-l ridic :D.

M-am bagat imediat in proiectul Habitat for Humanity. Ma visam cu o casca de constructor invartind gletiera si spaclu cum invarte un chef cutitul prin bucatarie. Ultima parte nu prea a iesit.

Habitat for Humanity functioneaza dupa urmatoarea filozofie: in secolul 21 nu ar trebui sa mai existe oameni care sa nu aiba o locuinta cat de mica, izolata, cu minimele conditii pentru supravietuire. Sunt de acord 100% cu aceasta filosofie. Mi-au venit in minte doua chestiuni cand am auzit asta: „inteleptele” vorbe ale Monicai Tatoiu: „nu toti oamenii trebuie sa aiba o casa”!!! si un documentar despre prapastia dintre averile celor mai bogati oameni de pe planeta si salariile celor mai saraci: Inequality for all.

In Comuna Cristian, care-mi aminteste de suburbiile americane de prin seriale, are casa Doamna Elena Ene. Casa ei saracacioasa statea sa se darame, desi este construita pe o strada asfaltata, cu borduri noi si cu plante pe marginea trotuarului. Ai trece fara sa observi poarta gri ruginita, deoarece te astepti sa vezi doar case de „clasa mijlocie”. In spatele scandurilor roase de vreme se desira o poveste cu totul diferita de a vecinilor: D-na Ene are doua fiice gemene pe care le creste din alocatii si ajutorul social primit pe caz de boala. Are epilepsie si semipareza in urma unui accident suferit la 7 ani si nu se poate angaja.

Ajunsa pe santier, am inceput sa rostuiesc faianta din baie. Nu mai facusem asta niciodata, asa ca m-am bagat la facut chit. Eram foarte curioasa sa o cunosc pe D-na Ene insa nu-mi place sa intru asa, cu bocancii murdari de glod, in viata oamenilor. Habitat for Humanity implica mereu beneficiarii in constructia si renovarea propriilor case. D-na Ene a venit sa lucreze cu mine in baie. Ce noroc pe capul meu. Eram langa ea si simteam aceleasi emotii pe care un fan le are langa vedeta careia vrea sa-i puna toate inrebarile asezate in minte de-a lungul timpului.

Nu stiu daca ati mai avut ocazia sa vorbiti cu oameni veniti din medii sarace, fara acces la educatie. Cei mai multi dintre ei nu au coerenta, fac foarte multe greseli de exprimare. Dincolo de asta, nu articuleaza corect cuvintele, vorbesc prea tare sau prea incet. Ascultand-o pe D-na Elena ma intrebam daca a terminat vreo facultate. Punea toate intrebarile corecte si mai degraba a intrat ea in vorba cu mine. De la conversatii despre Moldova si moldoveni pana la informatii despre ajutor social. Nu m-am putut abtine si am intrebat-o de ce a ales sa se inhaiteze cu un barbat care a lasat-o singura cu cele doua fetite. Mi-a spus ca se cunosteau de mici. Dupa accident ea nu mai avea nici o speranta ca va mai putea avea copii, insa a ramas insarcinata. Pana la nastere nu stia ca are gemeni, deoarece nu a avut bani de ecograf.

Am considerat mereu ca oamenii n-au nici un merit pentru simplul fapt ca au devenit parinti, adevaratul merit il au pentru felul in care-si cresc copiii. D-na Elena Ene este „o mama eroina”, o mama peste toate mamele din lume. Mi-a povestit cu drag despre fetele ei. Eu ma asteptat sa intalnesc doi copii timizi, inchisi si stingheri in fata multimii de oameni care venise sa le renoveze casa. Au aparut cele doua domnisorelele si imediat s-au imprietenit cu toata lumea. Urma sa mearga la antrenamentul de biatlon, unde au fost inscrise cu ajutorul unui ONG. S-au intors de la scoala si-au luat cate o casca de constructor si au inceput sa ajute la treaba asa cum poate un copil de 8 ani. Mi-au prezentat pisica si iepurasul lor. Cand a fost necesar sa cumpere ceva de la magazin, s-au urcat imediat pe role si au plecat cu avant. Doi copii minunati, inteligenti, curati si educati. Sper din suflet ca realizati consideratia de care este demna aceasta femeie.

Sunt oameni pentru care singura optiune este saracia, insa nu se parasesc pe sine, nu se strica. Pentru ei muncesti mai cu drag. Am rostuit baia si mi-am incercat norocul la gletuit peretii. Am realizat ca trebuie sa fii intr-adevar talentat ca sa poti face peretii perfect drepti. Spre fericirea mea, mai urmau inca doua maini de glet peste a mea, asa ca am lucrat mai cu inceredere. Am inhalat diluant la vopsit poarta cat sa rad si sa aberez o saptamana dupa (sau, cel putin, sa am o scuza pentru ca rad si aberez). La capitolul halucinogene s-a adaugat si lacul de piatra, de a carui existenta nu stiam pana atunci. Se foloseste pentru a da luciu pietrelor ornamentale de la baza caselor. Inainte de aplicarea lacului se curata suprafata cu peria de sarma…..da, as fi avut mucii negri daca nu as fi purtat casca.

Cel mai mult m-au uimit rabdarea si amabilitatea muncitorilor. N-au lipsit glumele de santier, insa mi-au raspuns la fiecare intrebare idioata si mi-au mai explicat inca o data cum sta treaba, chiar daca eu ma scuturam ca o pitipoanca in fata peretelui de care tocmai mi se lipise gletiera.

Chiar daca la sfarsitul zilei simteam ca-mi pleaca picioarele din solduri, parca ma umplusem de energie si as fi facut mai mult, mai mult. Habitat for Humanity nu inseamna doar munca, ci si recreere. Am plecat cu tractorasul foarte incet si zdruncinat catre Cetatea Rasnovului.

Oamenii au motivatii diferite pentru a merge la voluntariat. Unii cauta  o forma mai buna a lor, cauta un scop pentru existenta si o gasesc doar in ajutarea celor din jur, fug de scena insipida a vietii lor spre descoperirea unor povesti mereu interesante, vor sa cunoasca oameni noi si sa descopere dedesubturile unei culturi. Oricare ar fi credinta care sta la baza voluntariatului, conteaza ca la final un om care are nevoie de ajutor sa traiasca mai bine si sa incerce sentimentul de fericire pe care l-a gustat destul de rar pana atunci.

Privind inapoi la forma Habitat for Humanity imi dau seama ca voluntarii se implica altfel atunci cand vad ca ajutorul lor este palpabil, ca pot vedea produsul finit si bucuria de pe fata beneficiarului. Daca ar fi 11 voluntari la fiecare om neajutorat din lumea, poate lucrurile ar sta altfel. Din pacate, raportul este invers.

Pescuitul – Men’s Logic

&Co imi zice ca se duce la peste.

Eu ma gandesc ca m-am combinat cu ala de completeaza la rubrica hobbyuri: sah si pescuit. Boresville!!

Va rog sa aveti in vedere ca pescuitul, in lumea moderna, si-a pierdut demult valenta vanatoreasca…Am apreciat, iubit chiar, inteligenta si capacitatea de gandire strategica necesare unui bun jucator de sah, dar si rabdarea unui pescar, insa cand vad alaturate aceste doua pasiuni ma loveste cuvantul PLICTISITOR, precum un val molesitor de caldura la 3 dupa-amiaza, intr-o zi de iulie in care talpile-s incinse deja pe asfaltul de Bucuresti.

Emascularea 

Se duce omu la peste si se intoarce, ca doar n-o ramane acolo.

– Si? Mancam un peste proaspat azi?

– Nu, ca n-am prins nimic…

– Da’ cat ai stat?

– 5 ore, frate, si mi-au inghetat oasele!

– Deci tu ai stat o ora, ti-au inghetat oasele si n-ai prins nimic, ai mai stat o ora, aceleasi oase la fel de inghetate, tot nimic si ai mai stat inca 3 ore ca sa-ti mai tremure un pic chilotii cand oricum nu prindeai nimic…Bun! Perseverent!

– Nu intelegi, vinerea, astia hranesc pestii si cand vin oamenii in weekend nu mai trage pestele.

– Asa, tu platesti niste bani stiind ca pestii sunt deja hraniti si exista sanse minime sa prinzi ceva.

– E vorba de asteptare,  de zvacnirea aia pe care o simti cand trage pestele, surpriza pe care o ai cand vezi ce ai prins.

– Aha, deci iti place sa stai cu undita in mana, ca sa simti pestele zbatandu-se cand a fost inclestat.

– Nu, ca nu o tii in mana!

– Dar?

– Sta in cracana!

– Prietene, ajuta-ma sa inteleg: tu ai platit 50 de lei ca sa astepti 5 ore sa muste niste pesti deja hraniti, in timp ce tu stateai in scaun langa undita si-ti dardaiau dintii de frig?

-…

Men’s logic!!!

Nastrusnica intrebare „De ce?” in materie de pescuit. Axioma: Oamenii nu pot raspunde la intrebarea „De ce?”

– Ma duc la peste

– Bafta si succese!

– Nu spune „bafta”! Nu se spune „bafta” la pescari, femeie!

– De ce?

– Bdnt! Bpdnt! Bal-bal! + vreo doua ridicari din umeri. Nu stiu de ce!!! Se zice „fir intins”!

– Prietene, eu iti urez „fir intins” doar cand mergi la pipi :D.

Tata si pescuitul

Si tata mergea la pescuit si mama-l certa mereu. Nu intelegeam de ce mama il certa mereu, dar cred ca sunt pe drumul cel bun. Tata mergea pe Tazlau, pe Casin sau pe Trotus, adica prin imprejurimile Onestiului. Se trezea cu noaptea-n cap si se furisa din casa. Cand se intorcea avea mereu o geanta verde macar jumate plina cu pesti mici de abia le simti oasele. De atunci iubesc pestele prajit cu mamaliguta si mujdei.

Disclaimer – daca mai ajunge cineva sa-l mai citeasca si pe asta

Incurajez orice fel de activitate „barbateasca” atat timp cat are logica. Daca n-are, vom rade impreuna si fara suparare si vom rade cu pofta, iar eu voi scrie despre asta!

Metoda Alternativa 

Bloggerii au Talent #Acoustic Bloggers

Se tot vorbeste despre oamenii din spatele blogurilor, care uneori isi pierd personalitatea si ajung sa se identifice complet cu imaginea din online. Ei sunt acolo undeva pe un server, intangibili pentru unii cititori. De-adevaratelea, sunt talentati si pasionati de multe alte domenii dincolo de social media. Am descoperit asta aseara, la #Acoustic Bloggers in Joy Pub.

Ce este #Acoustic Bloggers?

O idee nastrusnica de-a lui Marius Matache de a aduce pe scena bloggerii care mai au si alte talente/pasiuni in afara de scris. Evenimentul este unul caritabil si are ca scop adunarea de fonduri pentru un caz special, anul acesta a fost pentru Stefanut.

Momentul serii a fost a lui Chinezu care a recitat/cantat o balada compusa pe avionul dinspre Amsterdam. Imaginati-va combinatia! Balada era in cinstea spammerilor pentru mailurile carora „isi baga…parola”. Dan Byron l-a acompaniat la chitara si intreaga reprezentatie mi-a amintit de stilul Adrian Paunescu 😀 (don’t ask). Chinezu a promis ca vine cu versurile si filmulet, asa ca fiti pe faza :D.

Update: Aveti aici versurile pentru Balada Spammerului

Nu ma asteptam sa-i vad pe Oana Bratila ori Pandutzu pe scena, insa ne-au cantat aseara tare frumos impreuna cu Mache.

Stiti ochii albastri de la Vocea Romaniei? Da, Oana Brutaru a facut un mix de piese impreuna cu Toma Nicolau la chitara. Ea are o voce ok, insa Beyonce necesita niste calitati vocale nu bune, nici foarte bune, ci extraordinare #numazic.

Dupa Oana, ca-ntr-o scena de film, barul s-a intunecat, luminile s-au indreptat catre microfon unde Andra Zaharia mi-a facut pielea de gaina cu o balada. Momentul a fost memorabil. Ce voci frumoase are blogosfera!

Stiam doar versurile coverurilor cantate de  The Runaways, adica Anca DumaIonut Tecuceanu si Stefan Oprita, asa ca am hahait, blablait si eu (urlat la Zombie:P) cu drag si spor de pe bancuta mea mai din spate.

Update 2: Holerga a facut pozele pe care le puteti vedea aici sau pe pagina de facebook a FotografiiEvenimente.ro

Toti acesti oameni minunati au urcat pe scena pentru a-l ajuta pe Stefanut. Daca vreti si voi sa faceti diferenta in viata acestui copil puteti dona in conturile:

RO 06 BTRL 0080 1205 N839 19XX (LEI)
RO 78 BTRL 0080 4205 N839 19XX (EURO)
Deschise la Banca Transilvania Brasov, agentia Rasnov

Sunt sigura ca va deveni o traditie, iar eu va recomand cu drag evenimentul pentru ca atmosfera este calda, plus de asta e placut sa descoperi si alte activitati pe care bloggerii le fac cu placere.

Chapeau!

Femeia Afgana: De la mister la drama

Fotografia „Afgan Girl” a fost publicata pentru prima data in National Geografic in 1985. Este una dintre fotografiile de referinta ale lumii.  Privirea patrunzatoare si frumusetea cruda ale fetei au facut inconjurul Pamantului. Misteriosul personaj a fost subiectul unor documentare care prezentau incercarea aflarii identitatii ei.

Steve McCurry Afghan Girl

Steve McCurry Afghan Girl

O a doua femeie afgana devine personajul principal intr-o fotografie de referinta. Imaginea a castigat premiul „Cea mai buna fotografie a anului 2010” la World Press Photo Award 2010.  Criticii au considerat ca prezinta intr-o perspectiva demna problema violentei impotriva femeilor. Bibi Aisha a fost desfigurata dupa ce si-a parasit barbatul. I s-au taiat nasul si urechile. Dincolo de violentele la care a fost supusa, fotografia ii surprinde frumusetea si feminitatea.

Jodi Bieber - Femeia Afgana desfigurata

Jodi Bieber - Femeia Afgana desfigurata