Candva, la un LARP, am fost dama de companie

Dadeam o tura de Kiseleff si ma intebam ce rol mi-o fi dat draga mea Ruxandra. Vazusem doar titlul fisierului: Amanda. Mi-l trimisese cand inca eram la birou si n-am vrut sa ma apuc de citit inainte de alergare, altfel eram sigura ca nu-mi mai miscam fundul de pe canapea. In timp ce transpiratia mi se aduna pe mustata si sarea mi se strangea pe obraji, avem o singura curiozitate: Oare mi-o fi dat vreun rol de curtezana? Nu de alta, dar cu parul ravasit si cu respiratia aproape taiata, ma simteam absolut seducatoare. Ma si gandeam cum o sa scriu un text despre cum fie mima, fie LARP (Live Action Role Playing), eu primesc mereu roluri din astea dubioase de femeie de usoara ori femme fatale. Nu ma pot plange, ca nu stiu daca-i chiar de rau. Eu m-am gandit ca ceva bun tot ‘oi face. Sa nu ne dam dupa gard, avem cu totii o fascinatie pentru curtezane. (Daca nu cu totii, eu sigur am, ca de aia m-am uitat de vreo 4 ori la „Frumoasa venetiana„)

M-am intors de la alergat si, cat s-a incalzit apa la dus (the perks of living at the 10th floor), am citit despre Amanda Steele, fosta Daisy Bubbley. Cine credeti ca a fost Daisy Bubbley? Hai ca v-am dat spoiler din titlu.

Sambata, pentru cateva ore, urma sa ma intorc in timp, in anii ’20 din America prohibitiei, si sa fiu Amanda Steele, o scriitoare care si-a schimbat numele din Daisy Bubbley, fosta dama de companie. La ora 19, dupa ce vom fi aranjat decorurile pentru a intra in atmosfra inceputului de secol XX, ne-am pus rochiile pana la genunchi, siragurile de margele, franjurii, penele in par, manusile si, last but not least, rujul rosu. Ne-am transformat. Eu nu mai eram Madalina, aveam alti prieteni, alta istorie, traiam intr-o lume cu alte reguli, principii si valori.

Asta inseamna LARP, esti, in timp real, personajul unui joc. Fiecare actor are o serie de obiective cand intra “piesa” si s-ar putea ca planurile lui/ei sa se ntersecteze cu planurile altcuiva. Ai parte de surprize si de actiune. Trecusera 4 ore si eu eram prinsa in mijlocul unor intrigi mari si a unor batalii pentru imagine. Nici nu simteam cum trece timpul. LARP-ul nu e nici costume party, nici joc de improvizatie, nici escape room si nici piesa de teatru. Ci este o combinatie intre toate. Ca fata saracului, ce isteata: nici imbracata, nici dezbracata, nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe langa drum.

Ce nu e sigur LARP-ul. Well, oricand de mult v-ar fi placut, nu veti avea parte de Eyes Wide Shut action. :  )))

S-ar putea sa ti se para foarte interesant daca esti gamer, actor, pasionat de jocuri de societate sau, dupa cum mi-a spus o prietena, “daca ai ocupatii de om pe care nu-l asteapta nimeni acasa”. Este o experienta absolut noua si diferita.

Anunțuri

Aventura PRimeQuest

Vineri am fost Supererou la PRimeQuest, un supereveniment pentru tinerii pasionati de PR&Advertising. Pentru posterioritate voi descrie in detaliu experienta, insa deocamdata sa incepem cu principalele lucruri frumoase

– am pornit cu totii de la intrebarea: „Dacă ai fi un erou, ce superputere crezi că te-ar ajuta să faci faţă unei zile într-o agenţie?”

– conceptul este extrem de interesant, cu siguranta ati mai vazut ideea de concurs in viteza, cu ghicitori si probe incitante. Ei, toata emotia si viteza sunt bine asezonate cu sfaturi de-ale publicitarilor.

– si publicitarii sunt oameni (si voi credeati ca sunt zei sau ceva?), oameni cu rabdare care vorbesc din suflet despre ceea ce fac. Am fost in trei agentii si-n toate am gasit oameni pasionati. Cu siguranta pasiunea este superputerea lor!

PRime Romania sunt niste supereroi!

Tramvaiul 16

16 00 primesc un telefon de la Monichis, care ma intreaba daca am ajuns acasa. De ce m-o fi intreband Monichis unde sunt, imi face vreo vizita tocmai de la Onesti? Imi spune ca e ceva super si ca o sa-mi citeasca prin telefon, sa nu comentez. Am timp doar pana la 18 sa raspund si se asigura ca voi ajunge la laptop. M-am conformat, nu te poti pune cu Monichis. Restul drumului de tramvai, printre zgomote de tramvai in proces de dezintegrare (mereu mi se pare ca tramvaiele se rup) si manele, m-am gandit la superputerea mea.

16 30 – 17 40 mi-am tot zis ca nu particip, scuze plauzibile gasesti mereu. Mamaaa, cate aveam!

17 50 n-am si asa nimic de pierdut/facut, e foarte fain evenimentul plus ca tramvaiul a fost o muza buna, dupa cum s-a dovedit.

Vineri, 25 mai la Romana – 11  supereroi

Ni s-au dat bratarile portocalii si proviziile: pufuletii de care toata lumea s-a bucurat, apa si RedBull pentru „a zbura” mai rapid. Am primit si primul indiciu, dupa care am pornit spre primul popas.

LeoBurnett – 10 supereroi

Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor/Spre al tau inventator pe langa tara pastelor./ Dar acolo doar privesc si mai departe pornesc!/ Tu cand o manuta vezi ai ajuns si n-o sa crezi!

Ne-au ghidat „marele inventator” (strada Henri Coanda), „tara pastelor”(pe langa ambasada italiana) si manuta, manuta LeoBurnett. Acolo am intalnit-o pe Irina de la strategie. Ne-am asezat in fotoliile mari de piele si aveam la vedere multimea de trofee ale agentiei. Mi-a lasat impresia de agentie unde totul se face ca la carte, unde publicitatea este la ea acasa. Leo este agentia „corporatista”, locul unde ai vrea sa-ti faci scoala.

Irina spunea ca strategia e cel mai frumos loc in care poti fi intr-o agentie. Ne-a povestit un pic teoria, dupa care am facut un exercitiu: un brief de creatie pentru o campanie prin care sa incurajezi folosirea prezervativului. Am inceput in forta, zic, de dimineata 🙂

Impreuna cu a mea coechipierea, Elena Sfetcu, am facut cel mai de succes brief de creatie la Leo ( a fost o chestiune de insight) si parca am capatat o superputere in plus.

Prima proba a trecut, de aici nu mai e mult./ Ca sa prinzi forta mare o sa-ti dam si de mancare./ La Howard Johnson de ajungi, esti un norocos,/ O sa primesti pizza mare cu blat pufos. – A fost delicioasa! Ambrozie!

Green Pixel – 8 supereroi

Sub pamant de vei intra, victoria te va astepta./ Un domnitor te va ghida inainte pe a lui sosea;/ De-ai iesit de sub pamant si ai nimerit din prima,/ Zboara repede ca gandul spre spitalul Colentina./ Inainte de spital la dreapta dai de un bar./ Acolo nu te opresti Templul Soarelui sa il gasesti./ Iar la est de vei privi afisul il vei ochi.

Ca sa plecam spre urmatoarea destinatie a trebuit sa trecem de un joculet. Eram in echipe de cate doi legati cu sfoara la ambele maini. Dupa povestea cu prezervativele, ma trezisem legata la maini. Hai ca-mi place!  Legati si intre noi. Din nou, am avut parte de o colega de echipa eroina, Ana Cazacu, care a prins imediat solutia. Am plecat primele „spre victorie”  „pe sub pamant” ca sa ajungem „la domnitor”.

Monichis a fost in alerta impreuna cu mine mereu, pe ea am sunat-o s-o intreb daca exista Templul Soarelui (restaurant chinezesc) pe undeva pe langa Spitalul Colentina. Si era! Pe Vasile Lascar. La est de Templul Soarelui era afisul!  Frate si ce am mai cautat estul si ne-am asezat si ne-am orientat (eu, cel putin, am orientarea unei gaste in loboda), dar nu ne-am gandit o clipa ca s-ar referi de fapt la partea dreapta, cum te uiti la Templu….pentru ca acolo, dupa tufisuri, e Green Pixel. Ne-a salvat unul dintre colegii care descoperisera agentia.

Ne-am asezat intr-o sala de sedinte micuta si am fost intampinati de Valentina Florea (Tina), Account Executive, care ne-a raspuns cu placere si deschis la intrebari. Tema a fost: strategia de comunicare online pentru Serbarile Timisoareana, tema individuala. Doi dintre noi aveau sa fie eliminati.

Si-mi veneau in cap toate berile Timisoreana baute cu Drinkteam; Sorin Neagu care mereu amintea de Timisoreana; imaginea lui Holerga in camasa la serbarile de anul trecut…si concursul cu lupoaica si Traian de pe Blog de Bere, dar alte idei ioc! E un blank, un blank nemernic atunci cand cauti o idee. Am incropit ceva: o aplicatie de FB meme generator, un hashtag de twitter, un concurs de taguri si altele, insa doar pe acestea am putut sa le prezint. N-am fost foarte multumita, dar a fost ok. Am fost printre alesi.

Follow the Rainbow

A fost urmatorul indiciu si ma gandeam ca iar ma apuc de cautat puncte cardinale sau stele verzi. Dar a aparut asta:

Am mers dupa curcubeu pana in parcul Circului, unde am avut un alt joculet, de aruncat monezi in pahar, un fel de Gropita. Am nimerit prima, asa ca am obtinut indiciul si am alergat catre destinatie:

 Pe Vasile Lascar te intorci,/ Mergi cu mare nerabdare pe un drum lung tare/ Pana la piata cu „R” mare.

Piata era Rosetti, unde le-am gasit din nou pe fetele de la PRime cu noi indicii.

Pe calea Regelui Dintai pasesti/ Ai grija sa nu te ratacesti./ La un moment dat cotesti, chiar de limba n-o vorbesti/ Strada lui (Iulius) Caesar s-o gasesti. Astfel am ajuns pe strada Latina, la

Propaganda – am mai ramas 6 supereroi

Si n-am vazut agentie mai misto! Cred ca cel mai bine s-au prezentat ei aici. Pe noi ne-a intampinat Anca Moraru, BTL Director, o femeie extraordinara, care a stat de vorba cu noi TREI ORE sau chiar mai mult. Ma gandeasc ca e o treaba sa stea un om de publicitate atat de mult de vorba cu tine vineri seara. Daca Leo erau aia corporatisti si Green erau aia cu onlineul, Propaganda sunt aia nebuni si creativi. Ei mi s-au parut cei mai liberi si mai degajati.

Imaginati-va, in ziua aceea plecau doi colegi din agentie si li s-au facut doua colive cu fetele lor presarate cu cacao. Niste sonati!

Am vorbit foarte mult si foarte deschis despre industrie si am avut ca tema: echipe de cate doi – brief de creatie in care sa gandim un eveniment pentru colegul de echipa. Mamaaa, a cazut cerul pe mine. E greu sa gandesti o campanie pentru o persoana necunoscuta. Am avut ceva timp sa discutam, sa aflam informatii, insa insuficient. Acelasi blank…N-am fost multumita.

Recunosc, imi imaginam ca voi avea solutia perfecta pentru toate probele, dar n-a fost asa. A fost real, a fost o experienta    memorabila din care am invatat o multime de lucruri, mai ales ca e important sa lucram impreuna si mai ales ca uneori e bine sa mergi dupa turma (au fost momente in care ne-am luat unii dupa altii si a fost ok).

Trebuia sa terminam la 17, dar la Propaganda nici n-am vazut cum a trecut timpul si la 19 s-a pornit potopul. Ei aveau petrecerea colegilor care plecau din agentie, asa ca ne-am facut curaj, ca niste supereroi, si am plecat catre Historia sa ne vedem cu restul echipei.

Furtuna

Această prezentare necesită JavaScript.

N-am mai vazut in a mea viata zapada ca-n iarna asta si ploaie ca vineri. Traiam cu  impresia ca strazile inundate pe care le dau la stiri sunt izolate si jurnalistii le cauta special pentru a avea ceva senzational. Vasile Lascar era un rau  si daca plecam de pe trotuar apa imi ajungea la glezne. Aveam umbrela, totusi imi curgea apa pe fata.

Am gasit doua taxiuri, noi in urma a patru colegi. La ei s-a oprit taxiul si a fost necesar sa-l impinga pe margine (apropo de spotul Vodafone). Ii vedeam pe margine facand cu mana si am crezut ca ne spun sa ne oprim, cand de fapt ne faceau cu mana sa mergem mai departe. N-am inteles, am ramas cu totii fara taxi si am pornit jos. Turna cu galeata si eram leoarca. Am inceput sa fac poze, ce mama ma-sii. O data-n viata vezi cum masinile fac valuri, literalmente. Ne-am distrat, am inghetat, am ajuns la Historia, am povestit, am comentat si ne-am pozat.

Tramvaiul 16

Vineri seara am asteptat vreo 25 de minute tramvaiul 16 la Piata Gemeni. Venea doar 5 si mi se parea ciudat. Daca s-ar fi defectat ceva in directia Unirii nu mai venea nici 5-ul.  Am facut cu mana la un taxi si nu a oprit, a oprit al doilea dupa vreo 10 minute. Si 10 minute de stat in ploaie, cu frigul in oase, sunt multe minute. Cand ajungi la adapost dupa ce esti udat pana la piele ai un sentiment placut de siguranta, e una dintre fericirile mele mici si simple. Asa a fost in taxi cu domnul Alexandru, soferul.

Pe Maica Domnului, dupa OMV, erau vreo 10 tramvaie (nu exagerez, poate erau chiar mai multe), oprite pe linii si ma gandeam eu ca as fi asteptat mult si bine in statie.

Ce Aventura! Ce supereroi!

Azi m-a prins furtuna

La Kaufland! N-am scos capul pe geam azi, dar am zis ca ar fi o zi buna pentru shopping. Noooot!

Ba chiar am zis ca am chef de ceva lejer, asa ca am scos din geanta umbrela si am aruncat-o pe pat. Pan-am ajuns acasa, am tot vazzut in reluare triplul tulup cu surub pe care umbrela mea l-a facut pana sa aterizeze pe pat. De o LUNA o car dupa mine in geanta, am luat-o asa mica tocmai ca sa incapa, dar azi, AZI, am vrut sa fie geanta usoara. Si a fost! Mai grea cu un kil de apa pe haine am fost eu la intoarcere.

M-am plimbat eu visandu-ma Schumacher cu al meu cos prin Kaufland si a venit vremea sa ies. Aglomeratie mare, ambuteiaj de cosuri. „Ce pana mea, cati tre sa-si scoata facturi pe cumparaturi?” Ma apropii da iesire si-i vad pe aia batuti de vant de ziceai ca-s in Total Recall la final.

Ce sa fac? Mi-am pus si eu cosul in coada si ma holbam in jur. Imi era o foaaaame! Nu eram singura. Lumea-si cotrobaia prin cosuri. Unu mai gasea o inghetata, la un moment dat venea un miros de portocale. Inca un pic si puneam de-un camping. Eu m-am infipt in checul pe care l-am luat ca o exceptie de la dieta. De aia nu-s bune hypermaketurile, ca te duc in ispita.

Am vorbit la telefon, am mancat, mi-am incarcat telefonul, am zis ca parca as mai avea de cumparat o sacosa…A trecut vreo juma de ora….Acu ce sa fac?

Ma gandeam ca eu as fi facut o promotie fulger la umbrele in momentul ala, ca sa mai degajez iesirea. : ))))

Ca sa nu-mi mai vina idei, am zis ca o sa chem un taxi, desi imi era frica de injuraturile pe care mi le voi lua pentru cursa de 3 lei. Reteaua ocupata peste tot! Iubeeeesc cand e reteaua ocupata la taxiuri.

Pentru ca sunt o amazoana, am zis ca plec prin ploaie. Si-am plecat. Cu apa plescaind in papuci si cu toata viteza inainte. Le multumesc, pe aceasta cale, tuturor soferilor care au incetinit cand treceau pe langa mine, ca sa nu mute balta in capul meu.

De multe ori, pe strada aia, ma vedeau prieteni si ma luau in masina. Azi, pe ploaie, niciun prieten, doar un bun samaritean:

– Vrei sa te las undeva?

– DA! te mai gandesti cine o fi, daca o fi bine, daca o fi rau, te urci asa ca o curca plouata si te bucuri

I-am facut capul cat usa cu povestea mea de furtuna, in 3 minute cat a durat sa ajung acasa. Costica, domnul  cu masina, va ajunge in Rai! 🙂

 

Cum nu m-am facut gimnasta

Ma mai intreba lumea de unde-s de pamant si le spuneam Onesti. „Acolo sunt fetele noastre de aur!” replicau.

Ca mai toate fetitele din Onesti, am vrut si eu sa fiu o „fata de aur” candva. Faceam roata in fata blocului „fara sa indoi picioarele”, faceam „runda” (nu ma intrebati ce trebuia sa fie) si stiam sa cad in pod daca ma aruncam peste cap. Pentru mine acestea erau la capitolul „requirements” pentru o viitoare gimnasta.

Eram prin clasa I. Am luat-o pe colega mea Andreea si am plecat sa ne inscriem la gimnastica. Aveam pe mine o geaca verde crud cu marginile roz bonbon. Varfurile de gama, altfel spus. De gama cromatica. Avea manecile bufante si aratam ca un Johnny Bravo in miniatura cu ea. Detestam geaca aia din adancul sufletului si desi ma facea sa ma simt caraghioasa, am imbracat-o cand mergeam spre a-mi schimba destinul. Era singura geaca, de altfel, asa era pe atunci.

Mama nu a vrut sa mearga cu mine, nici nu mi-amintesc sa-mi fi propus. Ea a vrut o fiica premianta, nu gimnasta. Mi-a si spus ca ma lasa sa ma inscriu, dar imi va interzice sa merg daca voi incepe sa am note proaste la scoala.

Eram in fata unei decizii importante in viata mea si cu o geaca hidoasa pe mine. O aveam pe Andreea. Ea cea mai mica, eu cea mai inalta. Stan si Bran. Ne-am dus prima data la sala mare de antrenamente. E o constructie inalta, cu arcade. Am intrat si in spate se vedeau fetele zburand in flic-flacuri. Priveam coplesite de admiratie cu cata siguranta executau, cum li se unduiau corpurile subtiri in aer…pana ni se plaseaza in fata femeia de serviciu cracanata si cu o mana in sold. In mana cealalta avea un teu cu o carpa si galeata. Se oprise sa vada ce vrem.

Eu eram aia inalta asa ca m-am gandit ca tre sa iau initiativa, asa ca am zis ca vrem sa ne inscriem la gimnastica.

– Da’ cati ani aveti voi?

– 7 ani…

– Pai nu va mai puteti inscrie, santeti prea mari!

– Dar in alta parte nu ne putem inscrie?

– Vedeti la sala mica!

Sala mica era in curtea liceului sportiv, la vreo 150 m. Am intrat in vestiarul salii mici, unde mamele veneau cu fiicele lor „deja inscrise la gimnastica”.

Eu si cu Andreea ne-am asezat pe o bancuta si asteptam sa apara „o autoritate”. Intre timp fetele se schimbau in costume negre si se incalzeau prin incapere. Se asezau in pod si incepeau sa mearga din pozitia aceea. Erau ca niste paianjeni.

Una dintre mame, vanzand ca suntem singure acolo si stam fara sa facem vreo acrobatie ne intreaba:

– Voi ce faceti aici?

– Am venit sa ne inscriem la gimnastica…

– Si stiti sa faceti din astea? (aratand spre fetele care se asezau in pod din picioare)

Eu ma gandeam ca stiu sa cad in pod din saritura, pe iarba din incinta. N-am mai raspuns. Spracenele mele au devenit oblice a tristete si am plecat.

Zilele trecute mi-a spus o prietena, fosta gimnasta, ca as fi fost prea inalta, dar mie de Svetlana Khorkina mi-a placut cel mai mult. De Putin inca imi mai place (cica au fost amanti). Drept urmare, mi-ar fi placut sa fiu o gimnasta inalta. Intr-un univers paralel poate am avut o cariera frumoasa.

Meanwhile, am fost si premianta, Andreea la fel. Poate asta a fost destinul meu, sa fiu premianta in scoala.

De la Nadia Comaneci incoace Onestiul e campion :D

La fel ca in miezul celor de la CreativeMonkeyz, am separat subiectul pe etape, astfel incat fiecare sa citeasca dupa interes, placere, proximitate etc.

Clujul

M-am asteptat la o experienta culturala si linistita, dar a rezultat un eveniment activ la care m-am distrat maxim.  In plan era vizitarea Sighisoarei si a Clujului. Din Sighisoara a ramas ce-am vazut pe partea stanga, din masina, atunci cand nu dormeam.

A urmat previzibila ratacire la intrare in Cluj. Mama lor de GPS-uri pe mobil : )). Dupa vreo juma de ora de invarteli am gasit minunata Pensiune Mellis, pe care o recomand fara abtineri sau reclamatii. Au duş cu radio si masaj 😀 in camera de 45 lei/persoana. Dupa fotbal, a fost divin! As fi dormit acolo!!!

Mergand prin Cluj, asociam toate strazile si pietele cu cele din Bucuresti. „Parca mergem pe Calea Mosilor” (o strada „ceva cu M”); „Bai, aici suntem in Piata Constitutiei!” (Piata Eroilor); „Ia uite, asta e Calea Victoriei!” (o strada spre Piata Eroilor) .  A fost frumos atat cat am vazut noaptea si cu cerul gri ziua. Data viitoare, VREAU SA VIZITEZ!

Muuuuuulta mancare! Pe la toate fastfoodurile/restaurantele erau portii duble. Cat mananca oamenii astia? 😛

Evenimentul Antidiscriminare

Foarte putini stiu ca, sambata, inante de Sportmeet am fost la un eveniment antidiscriminare, din cadrul Festivalului Artelor si Multiculturalismului (mai multe va spune Ciulea aici) impreuna cu doua fete faine: Ioana Rozsaunu si Ioana Unaoarecare (ale carei skilluri fotbalistice le admir). Un eveniment cu multe Ioane si multi Mihai.

A fost si acolo un meci de fotbal intre o echipa mixta fete+baieti si o echipa de copii. Ne-au batut copiii cu 11-0 :)). Bravo lor!

Salut initiativa evenimentului, demersurile realiste antidiscriminare in general si sloganul lor: Discriminarea strica jocul!

CupaBloggerilor

La cupabloggerilor am fost cu Web2.Onesti baieti si fete. In prima zi am plecat spre casa de imprumut bucurosi. Baietii nostri s-au calificat in semifinale, iar Web2.Onesti-girls impreuna cu fetele din Bucuresti au castigat Cupabloggerilor cu 1-0 impotriva Clujului.

Cucu (@cucuvlad), medicul oficial, a fost mereu la datorie cu un spray, o alifie sau…o cruce acolo unde nu mai exista scapare (cand medicina nu te-ajuta, sa te-ajute Dumnezeu). Genial! si el si girofarul!

Cucu Vlad - medic oficial @cupabloggerilor. Photo: Ciprian Miloiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ivo (@kornway), Vrajitorul din Nadlac, acest Harry Potter al CupeiBlogerilor ne-a distrat a doua zi cand am aflat ca exista curling pe iarba…cu matura. Maxim!

Ivo - Harry Potter@cupabloggerilor. Photo: Ciprian Miloiu

Ivo - Vrajitorul din Nadlac@cupabloggerilor. Photo: Ciprian Miloiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ciprian Miloiu (@cipricutz) ne-a facut cele mai profi tricouri. De la lotto. Web2.Onesti wears Prada :P. Ma inclin!

tricou Web 2.Onesti by Ciprian Miloiu

Pentru distractie si amuzament puteti urmari meciurile postate de catre Sportmeet aici. Mama lui de gazon, de ce nu trage nimeni de el atunci cand e nevoie? :)) In timpul meciului, am fost felicitata ca am centrat…la un moment dat. Perfect! Zic eu ca am fost un fundas pe cinste….., dar stim cu totii ca oamenii au tendinta sa se supraaprecieze.

 

 

 

Cine ce a castigat? / Clasamentul echipelor

Cu totii am castigat distractie si voie buna pe vreme rea.

  • Baieti

Cupabloggerilor a ramas tot la Cluj, la fel ca in primavara (Echipa Mediatic Cluj). Tot la Cluj a mers si premiul pentru cel mai bun portar, Vio Dragomir (@viodragomir), care inscrie cele mai tari cocteiluri in timpul liber. Smartgifts a luat locul 2, dupa un meci dificil in finala. Web2.Onesti au ramas pe podium, iar Alex Ariton (@alexariton11) a fost golgeterul cupei. Goooooool!

Desi mahmuri, baietii de la Mahmur.Info au ajuns pe locul 4 si Daniel Stancu (@birkof) a fost declarat cel mai bun jucator, in timp ce Alin Panduru (@pandutzu) a fost cu cele mai baterii incarcate, adica cel mai activ jucator.

#Baia Mare a fost pe locul 5, iar pe locul 6 a ajuns Wet Dream Team neprezenta.

  • Fete
Dupa cum am spus, am repetat si m-am laudat: Web2.Onesti-girls i+ Echipa Bucuresti au castigat cupabloggerilor la fete. Le multumim fetelor de la Cluj, impreuna am facut un meci frumos si distractiv. Toate meritam felicitari pentru ca am jucat si am rezistat pe vreme neprietenoasa.

Iuliana Manea (@beautybyjules) a luat premiul pentru cel mai bun portar. Teodora Cabut (@teodoracabut) a fost declarata cea mai buna jucatoare. Baietii au fost de aceeasi parere. Ioana (@unaoarecare) a primit, de asemenea, felicitari din culise 😛 pentru tehnica de joc si un premiu special. Ioa Bortolini (@ioabortolini) a fost cea mai activa pe teren.

Multumiri Cristinei Tudor (@cristudor), cea care a incris golul in poarta clujencelor, golgetera campionatului!

echipele de fete@Cupabloggerilor. Photo: Ciprian Miloiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Datorita cui am castigat? 

Baietilor de la Sportmeet care au organizat evenimentul: Bogdan Dascalescu (@ihearlights), Cezar Vasile (@cezarv) si Alin Pandaru (@pandutzu) !! Valuri! Valuri!!!

Sponsorilor:

CANYON (faine genti),

ACTIVIA (delicios iaurt)

ZORILE STORE,

BANCA TRANSILVANIA,

ETARGET (ce bine a picat pizza!!!!)

GAZETA SPORTURILOR

Concluzie:

Oamenii de la tara, fetele simple in speţă, sunt niste intelepti. Iata o vorba de retinut: Distractia e ca sexul, nu pot face restul treaba pentru tine. Ca sa te simti bine, trebuie sa contribui!

Eu m-am simti extraordinar si abia astept Editia a III-a!

Ploaia la Cluj sa fie ca la nunta.S-aduca bogatie! @cupabloggerilor

Hate the weather man? Don’t hate the weather man? Hai ca mi s-au oflilit si petalele de la margareta cu vremea asta.

Am luat decizia vietii mele, ma duc la #cupabloggerilor sa joc fotbal . Chiar si pe vreme rea. Zmeoaica! Ileana Cosinzeana! ce-oi fi nu mai conteaza. Viteaza sunt!

Ce treaba am eu cu fotbalul? Mie imi placea hanbalul….O sa mut mingea de la maini la picioare si o sa joc la fel. . De la stanga la stangul, adica. Meciul fetelor se va disputa duminica de la ora 12:00. Onestiul se va uni cu Bucurestiul impotriva Clujului. Va fi epic! 12 femei gramada la o minge. Ne vom distra, iar spectatorii, carcotasi si misogini, de meserie se vor strica de ras. Replica: „Bah, da’ sa vezi meciul fetelor!” este suprauzitata.

Cum spune si titlul, mergem pe strada optimismului de balta (strada noastra are gropi) si speram ca ploaia prevesteste bogatie, adica victorie in meciul contra Clujului.

Iata si echipa Web2.Onesti – GIRLS:

Je

Monica Sibisteanu

Ioa Bortolini

Teodora Cabrut 

Echipa Baietilor Web2.Onesti – BOYZZZZ:

Bogdan Olenic

Bogdan Vlaicu

Marius Mihalcea

Sorin Neagu

Ciprian Miloiu

Ivo Bobal

Alex Ariton

Aron Ovidiu

Sa-i primim in aplauzele voastre. Special thanks to Sorin Neagu, our Papa Bear, care a organizat echipa si toate cele necesare si lui Ciprian Miloiu pentru tricourile din colectia toamna-iarna.

Echipa Onestiului - CanyonSportmeet

Echipa Onestiului - CanyonSportmeet

Bagajul il las pe dimineata, in schimb mi-am facut curaj pentru sandviciuri. Galustele cu prune mi-au iesit bune, dar parca erau cam tari. Clatitele americane ar fi fost si mai delicioase daca nu puneam prea mult praf de copt, dar sandviciurile…Sandviciurile sunt o arta. Cu cel mai bun jambon de pui de la Billa, cu cel mai bun cascaval de la Billa si cu minunatii gogosari superbio din productia lu’ tata. Genial! O nebunie!

Vineri in Le General si la concert de folk. Sambata facem galerie si vizitam Clujul in cele 10 locuri recomandate. Long live Google!

Cum mi-am pierdut telefonul…a doua oara

Nu mi-am petrecut sfarsitul lumii!

E a doua oara. Prima data a fost documentata la lectia de mers pe bicicleta.

Nu stiu de ce, am obisnuinta de a ignora zgomotul de plastic busit pe astfalt. Imi dau seama ca-mi cade ceva, dar nu dau importanta, ignor total.

Ieri seara ma intorceam de la Bacau dupa vizionarea apocalipsei cinematografice numita Killer Elite*. Am ajuns pe la 2 am acasa si abia asteptam sa-mi iau somn. Cobor din masina cu geanta intr-o mana, cu geaca intr-o mana… Imi dau seama ca mi-a cazut ceva, dar nu stiu de ce zic ca e neimportant. Ajung acasa si nu gasesc telefonul. Buzunare? Nu-i! Geanta? Nu-i! Pe pat aruncat? Pe sub patura, pe sub perne, pe sub pat? Nope! Imi amintesc SUNETUL. Idiot, not again! Presupunand ca e inca in masina…sun o prietena de pe tel lu’ tata (nu stiu de ce nu m-am sunat pe mine din prima).

Am gresit o singura cifra din numar. La 2 noaptea mi-a raspuns o tanti la telefon sa-mi spuna ca e greseala. Dupa perfectul simplu cred ca era olteanca. M-am sunat pe mine dupa aceea.Vad ca nu raspunde nimeni, nu are cum sa fie in masina. Deschid geamul, se aude soneria din strada :)))

L-am recuperat pentru a doua oara. Prima data a fost tot cu peripetii. 3 e numar fatidic si sper sa-mi schimb telefonul pana atunci ca sa resetez numaratoarea :)))

*nu merita banii. Cum sa te cheme Jason cand arati ca Statham? Anyway, iata contradictia dintre asteptarile parintilor la botez si ceea ce devin plozii la middle age.