Sieranevada si neconsolata pofta de sarmale

Afis SieranevadaCa pot sa mananc 10 sarmale odata stiti deja si cand am iesit de la Sieranevada as fi mancat, fara discernamant, o portie nesanatoasa in foi de varza. Ma gandeam la din alea fierte in ceaun de tuci cu celofan deasupra, de se abureste plasticul si le privesti cu acelasi jidn cu care-ti privesti consortul in spatele geamului de la dus. Si-as fi dat celofanul la o parte, si-as fi furat vreo cateva sarmalute fierbinti, cand inca-i foaia un pic tare, timpul ala in care trebuie sa le mai lasi juma’ de ora la fiert, da tie-ti ploua-n gura. Una s-ar fi rupt in drum spre farfurie si m-as fi chinuit un pic sa adun carnea cazuta din lingura, le-as fi pus niste smantana pe deasupra si m-as fi fript pe limba putin si-apoi as fi tinut un pic gura deschisa sa se mai raceasca, dar as fi continuat sa mananc. Poate mi-as mai fi pus o portie. Ca la pomana.

Asta a fost fantezia mea in timpul si dupa Sieranevada. Pai daca te aduce Cristi Puiu in mijlocul unui parastas in familie, ce sa faci? Ce faci daca te simti ca si cum ai fi acolo, intr-un apartament de 3 camere mobilat clasic, dupa cum spun anunturile de imobiliare, alaturi de Lary, medicul jucat de Mimi Branescu. Ai ajuns dupa ce pe drum ai avut o cearta absolut absurda cu nevasta-ta despre rochia fiicei tale, care nu trebuia sa fie de Sleeping Beauty, ci de Cinderella sau de mama ma-sii stie ce printesa Disney. Scena pare a fi rupta din Carnage (2011), filmul care priveste intr-o lumina sarcastica o specie rara: parintii si preocuparile lor. Iat-o:

Vrei sa injuri si sa urli intr-o punga, la fel ca Lary, vrei sa pleci cu mintea undeva pe Pluto si sa o pui pe sotie pe modul „mute”, dar de unde? Trebuie sa faci act de prezenta la pomana de 40 de zile a tatalui tau alaturi de niste oameni pe care nu ti-ai ales, ci cu care te-ai pricopsit la nastere. Rudele tale, o adunatura pestrita de oameni cu vieti, idei, varste si principii complet diferite.

Daca ai participat vreodata la un astfel de eveniment, cunosti traficul din casa, inchisul si deschisul infinit al usilor. Din cand in cand, esti parasit pe hol, cate o usa se inchide si te straduiesti sa asculti ce se vorbeste. Te simti singur, putin parasit si-ti asumi un rol de voyeur. Ai impresia ca, poate, ti-ai bagat prea tare nasul in familia asta, dar esti foarte curios. Nu astepti prea mult si o noua poveste ti se arata. Parca-i fi intr-un joc interactiv, doar ca nu tu alegi usa ce se va deschide, se ocupa regizorul de asta. Vei simti mirosul greu al aglomeratiei, amestecat cu cel de sarmale si vei tanji dupa camera linistita in care „se leaga lumanarile”. Cristi Puiu te duce acolo, ca sa mai respiri cateva minute, pana cand intra matusa plangacioasa si ti se prezinta primele drame ale familiei. Cu siguranta stii si apasatoarea asteptare a preotului, aceasta vedeta a „petrecerii” alaturi de care iti va veni sa ingani un „Doamne miluieste” si o „vesnica pomenire”.

Intrarea in apartamentului de 3 camere pare a fi calea catre un portal prin care patrund oameni veniti din universuri paralele: studenta la arhitectura lesinata de beata, tanara mama preocupata sa nu se trezeasca copilul, unchiul scandalagiu, matusa plangacioasa, mama impaciuitoare si preocupata de traditii, batrana comunista si multi altii. E o parada. Privesti tabloul de familie si-ti dai seama ca esti in fata unui scenariu scris brici cu personaje foarte bine definite. Realizezi ca a trecut o ora dintr-un film a carui actiune se petrecere intr-un apartament, dar devine din ce in ce mai interesant. Mancatul sarmalelor se transforma intr-un fel de climax, insa apar tot felul de piedici: preotul intarzie, traditiile nu-s respectate ca la carte, vin personaje noi care amana, din nou, asezatul la masa.

Dupa cum a spus si Cristi Puiu, Sieranevada este despre „o comemorare care nu a mai avut loc”. Pierduta in detalii, preocupata de cele lumesti, familia lui Lary uita de motivul pentru care a ajuns sa se reuneasca.

La un moment dat esti scos din apartament (nu stiu foarte multe lucruri despre Mircea Badea, insa stiu ca spunea mereu ca poate sa injure fara sa se repete) si dai de un Andi Vasluianu care nu se repeta deloc, incepe o furtuna de injuraturi ca sa realizezi ca limba romana e frumoasa si bogata. Puternica scena.

Dupa „Moartea Domnului Lazarescu”, Sieranevada ne serveste inca o portie sanatoasa de realism, care-ti creeaza senzatia de familiaritate. Nu-ti place neaparat de noi, de familia romaneasca, dar o iubesti pentru ca trebuie, pentru ca e a ta si pentru ca sangele apa nu se face. Iti dai seama ce interesanta poate fi plictisitoarea reuniune de familie.

Filmul este foarte bun, nu cred ca puteam avea, anul acesta, o propunere mai buna pentru Oscar. Din pacate, exista extrem de multe referinte culturale, pentru ca toata treaba asta cu pomana este „o afacere” romaneasca. Sper ca Academia, in sine o familie prafuita, sa aprecieze Sieranevada. Pana „judecatorii” hollywoodieni se vor hotari daca „da” sau daca „nu”, voi puteti sa vedeti filmul in cinema. E vizionare obligatorie pentru a sti cam unde a ajuns cinematografia romaneasca.

Cat despre mine, Siernevada si-a gasit un loc acolo sus alaturi de Filantropica, Aferim!, Terminus Paradis si Nunta muta (asta e topul meu de filme romanesti).

Daca ti-ai dorit vreodata sa fii o musca pe perete, Sieranevada e pentru tine.
Vizionare placut!
*pentru ca am o problema cu paginarea, am ales sa pun niste linii pentru a separa paragrafele, altfel ar fi stat lipite. In speranta ca nu e prea deranjant, sper sa-mi fie cu iertare. Asta e o solutie de rezerva pana ma prind ce se intampla cu tema.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s