Ida, curva sau sfanta? This is the question!

idaDaca vreodata horoscopul a spus vreun adevar, a fost acela ca Varsatorii sunt iubitori de libertate. Nu stiu daca m-am nascut iubind libertatea, daca e o gena diferita pentru astfel de spirite sau daca m-am educat sa gandesc asa, dupa multele horoscopuri citite in adolescenta in incercarea descoperirii de sine. Un lucru este cert, nu puteam rata filmele despre libertate de la CinePolska, festivalul de film polonez.

Mi-am dorit de mult sa merg singura la cinema si nu cred ca puteam face o alegere mai buna a filmului. M-am dus singura sa vad Ida. M-am asezat in primele randuri, pe mijloc.

Filmul a rulat la Cinema Elvire Popesco, din cadrul Instutului Francez. Un distins domn a considerat potrivit sa ne intampine cu un discurs in franceza. Nu m am hotarat inca daca e o dovada de nepolitete fata de publicul nonfrancofon sau o nota de noblete data de eleganta limbii franceze. Frustrarile isi aveau loc in fata unui film despre o viitoare calugarita. Le aveam si eu. Intrasem in atmosfera.

Ida e filmat alb-negru. Albul si negrul auster al manastirii, albul si negrul misterios al barurilor de jazz. Incepe cu scena mesei si a sunetului tacamurilor lovite in farfurie. Tacerea e apasatoare in cantecul lingurilor. Am experimentat asta. Elefantii albi zburda prin camera, fiecare om se pierde in ganduri, in miscari sacadate si repetitive.

Este dominat de cuplul Ida si Wanda, matusa ei. Sfanta si curva. Fata cuminte, umila, care se roaga si-si pleaca privirea si femeia cinica, agresiva, dependenta, pentru care nu exista Dumnezeu. Antagonismul celor doua aduce notele de umor necesare unui film extrem de emotionant. Pleaca impreuna pentru a afla circumstantele in care au murit parintii Idei. Evrei. Ajung intr-o calatorie de descorperire a identitatii Idei, care are de ales intre calugarie si tentatiile lumii reale. Probabil fiecare dintre spectatori a descoperit un drum diferit catre libertate in acest film. Asta e frumusetea si pana la urma asta inseamna arta.

„Nici nu stii ce efect ai asupra celor din jur. Nu-i asa?” ii spune un barbat frumoasei Ida. Ispita interzisa.

In general, femeile nu prea stiu ce efect au asupra celor din jur. Imi amintesc perfect prima zi in care un barbat „s-a bagat in seama” pe strada. Aveam 12 ani, eram de mana cu fina mamei mele, care avea vreo 7 ani si mergeam „in zona de jos” a Onestiului. Eram intr-o parcare unde soferii „stau la ocazie” pentru Bacau. Aveam un maieu si pantalonii „cu buzunare” pe care mi-i facuse matusa mea (se purtau pe vremea aia pantalonii cargo, cred ca era moda Sporty Spice). Un barbat care venea din fata mi-a spus: „Buna, ce faci?”. Eu am mers mai departe, asa cum fac de atunci. Fetita ma intreaba: „Il cunosti pe nenea ala?”. Eu am zis ca nu-l cunosc si nu intelegeam de ce vorbeste cu mine un strain. Mi-a ramas stampilata in minte experienta asta. Daca nu ma intreba fetita daca-l cunosc, poate as fi uitat, insa atunci am constientizat ce mi se intamplase. I-am atras atentia unui barbat de pe strada si ma incerca un sentiment de nesiguranta si de repulsie care s-a pastrat pana azi. Simt ca nu am control.

Eram fata cuminte care-si pastra drumul casa-scoala. Am crescut cu ideea ca trebuie sa am 10 pe linie si ca trebuie sa iau mereu premiul 1. Plangeam cu lacrimi innodate in barba cand luam note care-mi „sricau media”. Imi faceam rugaciunile seara si dimineata. Aveam Talisman si iconita sfintita. Am dat capacitatea cu iconita intre foi. Am luat 9 la matematica, desi schimbasem cerneala. Ma ajutase Dumnezeu! Eram un munte de superstitii si din cand in cand mai mergeam la biserica. Niciodata nu calcam in biserica daca eram pe stop, pupam icoane, ma impartaseam si mergeam la spovedanie. Treceam pe sub mese in genunchi si pupam maini paroasse de popa. La Pasti eram prezenti sa „scoatem la cap” si asteptam ca prostii preotii cu orele. Ajunsesem sa ma simt vinovata pentru ca judecam preotii cu straiele lor aurite. La finalul liturghiei preotul incepea cu invatamintele si ne spunea ca in casa Domnului nu putem intra cu haine ponosite si ca Domnului nu-i putem construi o casa simpla. Slava noastra si credinta se traduc in biserici mari, cu candelabre impunatoare. Credeam in Rai si Iad, credeam ca trebuie sa te casatoresti virgina. Aveam multe convingeri si incapatanari. Eram o sfanta!

A fost un moment in liceu cand mi-am dat seama ca rugaciunile sunt o pierdere de timp. Am renuntat usor, usor la tot ceea ce inseamna biserica. Ca un fost om „de interior”, credeti-ma cand va spun ca sunt o atee convinsa. Am ramas cu ceva frumos insa, cunoasterea traditiilor si a obiceiurilor. Acestea fac oamenii diferiti si interesanti. Inca mai merg la tara, la slujba de Pasti.

Am terminat liceul si am ajuns la Bucuresti. Orasul  pierzaniei : )). Aici am descoperit oameni frumosi, care se imbraca colorat. Oameni care rad cu toata gura si care spun ceea ce gandesc. Am descoperit cluburile, barurile si iarba. Tarziu ar zice unii. La momentul potrivit, as spune eu. Cand diseci fiecare moment, cand iti pasa de fiecare om care-ti iese in cale, astfel incat sa-i intelegi si sa-i asculti povestea, cand dansezi de fiecare data de parca ai fi mireasa in dansul mirilor si cand te indragostesti de fiecare dobitoc, ei bine in astfel de momente poti spune ca traiesti cat altii in 100 de ani. In viziunea babelor din biserica, am devenit o curva.

Nu stiu daca e bine sau daca e rau. Stiu doar ca eu imi dau voie mie sa ma schimb oricum, poate sa devin alt om. Daca voi trai pana la 60 de ani poate voi redescoperi credinta. Nu se stie. Imi dau libertate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s