Am construit cu Habitat for Humanity

Mi-am dorit mereu sa primesc de ziua mea o filetanta. Ar fi misto si o bormasina. M-as simti absolut fericita sa stiu ca am mereu in casa un set complet de surubelnite de toate dimensiunile. Stric des si ma mut des, deci am nevoie constant sa repar si sa renovez. Cu alta ocazie va povestesc despre cum am vrut sa-mi varuiesc casa visiniu, dar a iesit roz sau despre cum am montat un dulap dupa care am realizat ca nu mai pot sa-l ridic :D.

M-am bagat imediat in proiectul Habitat for Humanity. Ma visam cu o casca de constructor invartind gletiera si spaclu cum invarte un chef cutitul prin bucatarie. Ultima parte nu prea a iesit.

Habitat for Humanity functioneaza dupa urmatoarea filozofie: in secolul 21 nu ar trebui sa mai existe oameni care sa nu aiba o locuinta cat de mica, izolata, cu minimele conditii pentru supravietuire. Sunt de acord 100% cu aceasta filosofie. Mi-au venit in minte doua chestiuni cand am auzit asta: „inteleptele” vorbe ale Monicai Tatoiu: „nu toti oamenii trebuie sa aiba o casa”!!! si un documentar despre prapastia dintre averile celor mai bogati oameni de pe planeta si salariile celor mai saraci: Inequality for all.

In Comuna Cristian, care-mi aminteste de suburbiile americane de prin seriale, are casa Doamna Elena Ene. Casa ei saracacioasa statea sa se darame, desi este construita pe o strada asfaltata, cu borduri noi si cu plante pe marginea trotuarului. Ai trece fara sa observi poarta gri ruginita, deoarece te astepti sa vezi doar case de „clasa mijlocie”. In spatele scandurilor roase de vreme se desira o poveste cu totul diferita de a vecinilor: D-na Ene are doua fiice gemene pe care le creste din alocatii si ajutorul social primit pe caz de boala. Are epilepsie si semipareza in urma unui accident suferit la 7 ani si nu se poate angaja.

Ajunsa pe santier, am inceput sa rostuiesc faianta din baie. Nu mai facusem asta niciodata, asa ca m-am bagat la facut chit. Eram foarte curioasa sa o cunosc pe D-na Ene insa nu-mi place sa intru asa, cu bocancii murdari de glod, in viata oamenilor. Habitat for Humanity implica mereu beneficiarii in constructia si renovarea propriilor case. D-na Ene a venit sa lucreze cu mine in baie. Ce noroc pe capul meu. Eram langa ea si simteam aceleasi emotii pe care un fan le are langa vedeta careia vrea sa-i puna toate inrebarile asezate in minte de-a lungul timpului.

Nu stiu daca ati mai avut ocazia sa vorbiti cu oameni veniti din medii sarace, fara acces la educatie. Cei mai multi dintre ei nu au coerenta, fac foarte multe greseli de exprimare. Dincolo de asta, nu articuleaza corect cuvintele, vorbesc prea tare sau prea incet. Ascultand-o pe D-na Elena ma intrebam daca a terminat vreo facultate. Punea toate intrebarile corecte si mai degraba a intrat ea in vorba cu mine. De la conversatii despre Moldova si moldoveni pana la informatii despre ajutor social. Nu m-am putut abtine si am intrebat-o de ce a ales sa se inhaiteze cu un barbat care a lasat-o singura cu cele doua fetite. Mi-a spus ca se cunosteau de mici. Dupa accident ea nu mai avea nici o speranta ca va mai putea avea copii, insa a ramas insarcinata. Pana la nastere nu stia ca are gemeni, deoarece nu a avut bani de ecograf.

Am considerat mereu ca oamenii n-au nici un merit pentru simplul fapt ca au devenit parinti, adevaratul merit il au pentru felul in care-si cresc copiii. D-na Elena Ene este „o mama eroina”, o mama peste toate mamele din lume. Mi-a povestit cu drag despre fetele ei. Eu ma asteptat sa intalnesc doi copii timizi, inchisi si stingheri in fata multimii de oameni care venise sa le renoveze casa. Au aparut cele doua domnisorelele si imediat s-au imprietenit cu toata lumea. Urma sa mearga la antrenamentul de biatlon, unde au fost inscrise cu ajutorul unui ONG. S-au intors de la scoala si-au luat cate o casca de constructor si au inceput sa ajute la treaba asa cum poate un copil de 8 ani. Mi-au prezentat pisica si iepurasul lor. Cand a fost necesar sa cumpere ceva de la magazin, s-au urcat imediat pe role si au plecat cu avant. Doi copii minunati, inteligenti, curati si educati. Sper din suflet ca realizati consideratia de care este demna aceasta femeie.

Sunt oameni pentru care singura optiune este saracia, insa nu se parasesc pe sine, nu se strica. Pentru ei muncesti mai cu drag. Am rostuit baia si mi-am incercat norocul la gletuit peretii. Am realizat ca trebuie sa fii intr-adevar talentat ca sa poti face peretii perfect drepti. Spre fericirea mea, mai urmau inca doua maini de glet peste a mea, asa ca am lucrat mai cu inceredere. Am inhalat diluant la vopsit poarta cat sa rad si sa aberez o saptamana dupa (sau, cel putin, sa am o scuza pentru ca rad si aberez). La capitolul halucinogene s-a adaugat si lacul de piatra, de a carui existenta nu stiam pana atunci. Se foloseste pentru a da luciu pietrelor ornamentale de la baza caselor. Inainte de aplicarea lacului se curata suprafata cu peria de sarma…..da, as fi avut mucii negri daca nu as fi purtat casca.

Cel mai mult m-au uimit rabdarea si amabilitatea muncitorilor. N-au lipsit glumele de santier, insa mi-au raspuns la fiecare intrebare idioata si mi-au mai explicat inca o data cum sta treaba, chiar daca eu ma scuturam ca o pitipoanca in fata peretelui de care tocmai mi se lipise gletiera.

Chiar daca la sfarsitul zilei simteam ca-mi pleaca picioarele din solduri, parca ma umplusem de energie si as fi facut mai mult, mai mult. Habitat for Humanity nu inseamna doar munca, ci si recreere. Am plecat cu tractorasul foarte incet si zdruncinat catre Cetatea Rasnovului.

Oamenii au motivatii diferite pentru a merge la voluntariat. Unii cauta  o forma mai buna a lor, cauta un scop pentru existenta si o gasesc doar in ajutarea celor din jur, fug de scena insipida a vietii lor spre descoperirea unor povesti mereu interesante, vor sa cunoasca oameni noi si sa descopere dedesubturile unei culturi. Oricare ar fi credinta care sta la baza voluntariatului, conteaza ca la final un om care are nevoie de ajutor sa traiasca mai bine si sa incerce sentimentul de fericire pe care l-a gustat destul de rar pana atunci.

Privind inapoi la forma Habitat for Humanity imi dau seama ca voluntarii se implica altfel atunci cand vad ca ajutorul lor este palpabil, ca pot vedea produsul finit si bucuria de pe fata beneficiarului. Daca ar fi 11 voluntari la fiecare om neajutorat din lumea, poate lucrurile ar sta altfel. Din pacate, raportul este invers.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s