Am construit cu Habitat for Humanity

Mi-am dorit mereu sa primesc de ziua mea o filetanta. Ar fi misto si o bormasina. M-as simti absolut fericita sa stiu ca am mereu in casa un set complet de surubelnite de toate dimensiunile. Stric des si ma mut des, deci am nevoie constant sa repar si sa renovez. Cu alta ocazie va povestesc despre cum am vrut sa-mi varuiesc casa visiniu, dar a iesit roz sau despre cum am montat un dulap dupa care am realizat ca nu mai pot sa-l ridic :D.

M-am bagat imediat in proiectul Habitat for Humanity. Ma visam cu o casca de constructor invartind gletiera si spaclu cum invarte un chef cutitul prin bucatarie. Ultima parte nu prea a iesit.

Habitat for Humanity functioneaza dupa urmatoarea filozofie: in secolul 21 nu ar trebui sa mai existe oameni care sa nu aiba o locuinta cat de mica, izolata, cu minimele conditii pentru supravietuire. Sunt de acord 100% cu aceasta filosofie. Mi-au venit in minte doua chestiuni cand am auzit asta: „inteleptele” vorbe ale Monicai Tatoiu: „nu toti oamenii trebuie sa aiba o casa”!!! si un documentar despre prapastia dintre averile celor mai bogati oameni de pe planeta si salariile celor mai saraci: Inequality for all.

In Comuna Cristian, care-mi aminteste de suburbiile americane de prin seriale, are casa Doamna Elena Ene. Casa ei saracacioasa statea sa se darame, desi este construita pe o strada asfaltata, cu borduri noi si cu plante pe marginea trotuarului. Ai trece fara sa observi poarta gri ruginita, deoarece te astepti sa vezi doar case de „clasa mijlocie”. In spatele scandurilor roase de vreme se desira o poveste cu totul diferita de a vecinilor: D-na Ene are doua fiice gemene pe care le creste din alocatii si ajutorul social primit pe caz de boala. Are epilepsie si semipareza in urma unui accident suferit la 7 ani si nu se poate angaja.

Ajunsa pe santier, am inceput sa rostuiesc faianta din baie. Nu mai facusem asta niciodata, asa ca m-am bagat la facut chit. Eram foarte curioasa sa o cunosc pe D-na Ene insa nu-mi place sa intru asa, cu bocancii murdari de glod, in viata oamenilor. Habitat for Humanity implica mereu beneficiarii in constructia si renovarea propriilor case. D-na Ene a venit sa lucreze cu mine in baie. Ce noroc pe capul meu. Eram langa ea si simteam aceleasi emotii pe care un fan le are langa vedeta careia vrea sa-i puna toate inrebarile asezate in minte de-a lungul timpului.

Nu stiu daca ati mai avut ocazia sa vorbiti cu oameni veniti din medii sarace, fara acces la educatie. Cei mai multi dintre ei nu au coerenta, fac foarte multe greseli de exprimare. Dincolo de asta, nu articuleaza corect cuvintele, vorbesc prea tare sau prea incet. Ascultand-o pe D-na Elena ma intrebam daca a terminat vreo facultate. Punea toate intrebarile corecte si mai degraba a intrat ea in vorba cu mine. De la conversatii despre Moldova si moldoveni pana la informatii despre ajutor social. Nu m-am putut abtine si am intrebat-o de ce a ales sa se inhaiteze cu un barbat care a lasat-o singura cu cele doua fetite. Mi-a spus ca se cunosteau de mici. Dupa accident ea nu mai avea nici o speranta ca va mai putea avea copii, insa a ramas insarcinata. Pana la nastere nu stia ca are gemeni, deoarece nu a avut bani de ecograf.

Am considerat mereu ca oamenii n-au nici un merit pentru simplul fapt ca au devenit parinti, adevaratul merit il au pentru felul in care-si cresc copiii. D-na Elena Ene este „o mama eroina”, o mama peste toate mamele din lume. Mi-a povestit cu drag despre fetele ei. Eu ma asteptat sa intalnesc doi copii timizi, inchisi si stingheri in fata multimii de oameni care venise sa le renoveze casa. Au aparut cele doua domnisorelele si imediat s-au imprietenit cu toata lumea. Urma sa mearga la antrenamentul de biatlon, unde au fost inscrise cu ajutorul unui ONG. S-au intors de la scoala si-au luat cate o casca de constructor si au inceput sa ajute la treaba asa cum poate un copil de 8 ani. Mi-au prezentat pisica si iepurasul lor. Cand a fost necesar sa cumpere ceva de la magazin, s-au urcat imediat pe role si au plecat cu avant. Doi copii minunati, inteligenti, curati si educati. Sper din suflet ca realizati consideratia de care este demna aceasta femeie.

Sunt oameni pentru care singura optiune este saracia, insa nu se parasesc pe sine, nu se strica. Pentru ei muncesti mai cu drag. Am rostuit baia si mi-am incercat norocul la gletuit peretii. Am realizat ca trebuie sa fii intr-adevar talentat ca sa poti face peretii perfect drepti. Spre fericirea mea, mai urmau inca doua maini de glet peste a mea, asa ca am lucrat mai cu inceredere. Am inhalat diluant la vopsit poarta cat sa rad si sa aberez o saptamana dupa (sau, cel putin, sa am o scuza pentru ca rad si aberez). La capitolul halucinogene s-a adaugat si lacul de piatra, de a carui existenta nu stiam pana atunci. Se foloseste pentru a da luciu pietrelor ornamentale de la baza caselor. Inainte de aplicarea lacului se curata suprafata cu peria de sarma…..da, as fi avut mucii negri daca nu as fi purtat casca.

Cel mai mult m-au uimit rabdarea si amabilitatea muncitorilor. N-au lipsit glumele de santier, insa mi-au raspuns la fiecare intrebare idioata si mi-au mai explicat inca o data cum sta treaba, chiar daca eu ma scuturam ca o pitipoanca in fata peretelui de care tocmai mi se lipise gletiera.

Chiar daca la sfarsitul zilei simteam ca-mi pleaca picioarele din solduri, parca ma umplusem de energie si as fi facut mai mult, mai mult. Habitat for Humanity nu inseamna doar munca, ci si recreere. Am plecat cu tractorasul foarte incet si zdruncinat catre Cetatea Rasnovului.

Oamenii au motivatii diferite pentru a merge la voluntariat. Unii cauta  o forma mai buna a lor, cauta un scop pentru existenta si o gasesc doar in ajutarea celor din jur, fug de scena insipida a vietii lor spre descoperirea unor povesti mereu interesante, vor sa cunoasca oameni noi si sa descopere dedesubturile unei culturi. Oricare ar fi credinta care sta la baza voluntariatului, conteaza ca la final un om care are nevoie de ajutor sa traiasca mai bine si sa incerce sentimentul de fericire pe care l-a gustat destul de rar pana atunci.

Privind inapoi la forma Habitat for Humanity imi dau seama ca voluntarii se implica altfel atunci cand vad ca ajutorul lor este palpabil, ca pot vedea produsul finit si bucuria de pe fata beneficiarului. Daca ar fi 11 voluntari la fiecare om neajutorat din lumea, poate lucrurile ar sta altfel. Din pacate, raportul este invers.

Reclame

Calea ferata Oravita-Anina, Cascada Bigar, Baile Herculane – Drumetie beginner level

Daca vreti sa vi se arate sub ochi imagini de wallpaper, ale unor cai ferate care se pierd in tuneluri de verdeata, atunci va recomand sa faceti o drumetie pe calea ferata Oravita-Anina. Tot de wallpaper e si cascada Bigar…, statiunea Baile Herculane e mai degraba carte postala comunista

Eu nu sunt o curajoasa cand vine vorba de plecat prin munti si mi-e frica de inaltimi. Imi place sa ma pastrez la nivelul marii si sa stiu ca pamantul nu are cum sa-mi fuga de sub picioare (ori sa fug eu de pe pamant in vreo groapa/rapa/prapastie). Nu sunt gagica care pleaca cu ghiozdanul in spate si bocanci de munte spre a cuceri crestele. Mi-am dorit mereu sa fiu, insa m-am impacat cu ideea ca am alte calitati. Ma cuprinde o panica bolnava cand ma aflu la intaltime, greu de inteles de persoane care nu trec prin acelasi chin. Am fost copilul care nu se urca niciodata pana in varful ciresului, ci se catara putin ca sa nu ramane cu poala goala si ma coborau ai mei in brate din pod, pentru ca mi se parea ca piciorul meu nu poate ajunge pe prima scandura a scarii. Din fericire, in ultima vreme am gasit modalitati de a ma aventura prin natura fara sa-mi tremure chilotii la vederea haului de langa mine.

Calea ferata Oravita-Anina

Am plecat vreo 8 pe drumul caii ferate Anina-Oravita. De ce am ales acest traseu? Luna trecut circula un zvon ca ar urma sa se desfiinteze aceasta ruta si ne-am dorit sa prindem ultimele trenuri care vor mai „ciu-ciui” pe fiarele invechite.

IMAG1427

„Linia ferată Oravita-Anina este a cincea cale ferată de pe teritoriul României, respectiv prima cale ferată montană şi mulţi vor fi de acord, poate şi cea mai frumoasă. Construita in timpul Imperiului Austriac, reprezintă un monument cultural unic in România precum şi o realizare tehnică deosebită. A primit supranumele de ‘Semmeringul banatean’ fiind construită la doar câţiva ani după faimoasa cale ferată ‘Semmering’ din Austria. Acestea sunt date pur istorice, care nu spun nimic despre experiența antrenantă de a calatori pe acest traseu. Orice pasionat de trenuri cât şi iubitorii de excursii montane ar trebui să parcurgă traseul macar o data in viaţă.”

Partea buna e ca nu ai cum sa te ratacesti, pentru ca urmaresti cursul caii ferate. Partea proasta e ca incepi sa vezi in dungi dupa atatea traverse.

WP_20140502_005

Intial am fi vrut sa mergem pe jos cei 34 km de la Oravita la Anina. A fost o decizie buna sa nu facem asta, ci sa pornim de la Halta Lisava. De acolo incepe distractia cu tuneluri si viaducte inalte. Stiam ca urmeaza un tunel de vreo 700 de m, fiind vreo 14 la numar. Spoiler alert: cel mai lung tunel, cel de vreo 700 m, este dupa Garliste, printre ultimele de care veti da, daca porniti in aceeasi directie. Spoiler alert 2: nu e nimic interesant, provocator ori infricosator. Este drept si puteti vedea luminita de la capat. Daca alegeti traseul asta, o sa va dati seama ca e mai distractiv sa nu stii unde e luminita de la capatul tunelului.

Casa din Garliste care anunta tunelul cel mare

Casa din Garliste care anunta tunelul cel mare

Ne-a plouat de 7329 de ori. Am fost uzi pana la piele, uscati de soare si plouati din nou. Nu ma mai spalase de ceva timp ploaia in asa hal si am simtit un sentiment de eliberare. Mare gest de salbaticie din partea mea.

Reprezentativ si prezent in mai toate imaginile care promoveaza calea ferata este viaductul Jitiu cu o inaltime de 37 de metri. Sunt niste scari langa viaduct, care fac cam ceea ce fac toate scarile: te duc jos. No adventure there, insa e de bifat si asta.

Am aflat dinainte ca cele 3 mari pericole sunt: trenul, ursul si vipera. De tren am scapat plecand pe la 11 30 din Lisava si ajungand pe la 17: 15 in Anina, adica inaintea trenului de 17:30 care intarziase. Pentru urs pregatisem eu, opusul lui Bear Grylls, un spray si o bricheta. Daca venea ursul ma gandeam ca aprindeam bricheta si apasam pe spay, caci animalele se sperie de foc (n-am facut asta niciodata inainte, insa aveam certutidinea ca-mi va iesi la intalnirea cu ursul). Pentru vipera, n-aveam nicun plan, poate tot spray-ul. Am ajuns la concluzia ca prefer sa fiu muscata de vipera, decat sa fiu atacata de urs, macar o sa mor intreaga sau o sa traiesc la fel de intreaga. Am fost scutiti intalnirea cu pericolele si toata excursia mi-a dat un sentiment de pasire in Rai…un Rai cu multa ploaie.

La gara din Anina te intorci in timp, un timp in care biletele erau completate manual…(8 bilete completate manual), iar vagoanele de tren au soba si bancute din lemn.

Am ajuns inapoi la Lisava cu trenul. Una din micile bucurii ale vietii: sa te schimbi de haine ude si murdare.

Pentru  mai multe informatii despre istoria Caii ferate aveti aici un site decent si aici o pagina de Facebook la care sa dati like.

Cascada Bigar

Pe drumul dinspre Bozovici spre Oravita, exact la sosea, gasiti una dintre cele mai frumoase cascade de pe planeta (!!!), conform unor topuri facute de diversi internauti. Ia uitati aici ce spune huffingtonpost.com despre ea. Asa ca, opriti masina si clatiti-va ochii. Nu opriti masina chiar in fata, ca sa nu fie asta ultimul lucru pe care-l vedeti in viata. La 200 de metri distanta este o parcare foarte ok.

In ultimul an a devenit vedeta pe internet si are foarte multi vizitatori. Inainte sa se posteze stiri pe 9gag despre Cascada Bigar, nu se ingramadea nimeni la ea. Intrarea e momentan 2,5 lei si exista planuri de amenajare.

Iata cateva imagini #nofilter, adica facute cu telefonul

Baile Herculane

Statiunea iti da senzatia de om venit prea tarziu la party. Ajungi acolo si vezi totul in ruine, ti se pare ca ai venit dupa ce s-a spart toata gasca si tu mai vezi doar ramasitele distractiei. Ramasitele unei statiuni candva celebra, cu cladiri de patrimoniu lasate in paragina.

Totul pare trist in Baile Herculane. E un monument al nepasarii!

Am gasit si una dintre cele mai proaste serviri pe care le-am intalnit vreodata in viata, la Grota Haiducilor.