Am pierdut caciula cazaceasca, am primit o ie romaneasca

Iarna nu-i ca vara, muntele nu-i precum campia, nici caciula cazaceasca nu-i ca ia romaneasca.

Caciula mea cazaceasca… A stat mult timp intr-un sertar de „servanta”, asa-i ziceam pe-acasa unei comode din dormitorul alor mei. Un sertar cu miros de naftalina in care erau asezate fularele, esarfele si manusile pe care nimeni nu le mai purta.

Caciula era parte din „gear-ul” muncitorului la RAFO Onesti. Acolo a lucrat tata pana la pensie si mama pana la disponibilizari. In fiecare iarna, tata isi primea echipamentul: caciula cazaceasca de iepure, pufoaica si bocancii. Strangator, invatat de pe vremea comunismului, tata folosea si 2 ani la rand aceeasi caciula si aceeasi pufoaica. Astfel ca, una dintre caciuli, „aia mai buna”, a ramas uitata in sertar vreo cativa ani, protejata de molii. N-a mai apucat sa se imbacseasca gaze, nici sa vada turnurile industrializarii.

Ajunsa la Bucuresti, Madaluta a vazut ca aici e rost de stil si ca oamenii se poarta altfel. Asa ca a scos caciula din sertar. A probat-o si tare bine-i mai sedea. Era potrivita pe fata de moldoveanca. Of, ce ma mai pupa lumea si ce mai radea cand ma vedeau cu ea pe cap. Ce mai, caciula aia-mi venea ca o manusa (…Error! Error!). Mama si ce calduroasa era! Eram deja intr-o patura si cu picioarele pe soba, dupa ce o puneam pe cap.

A venit si momentul despartirii. Intr-o dimineata in 385, dupa ce s-a eliberat un scaun, m-am asezat hapsana. Ma incalzisem teribil asa ca am dat jos caciula si am sprijinit-o pe o margine, am bagat muzica in urechi si am plecat pe campii. La Unirea mi-am facut imediat loc printre calatori, am coborat si dupa ce am mers vreo 20 de metri mi-am dat seama ca am uitat-o in autobuz.

Poate incalzeste acum capul vreunui aurolac, macar sa stiu ca nu e aruncata. As recunoaste-o dintr-o mie. S-a cam decolorat dupa ce m-am gandit eu c-ar fi bine sa o spal la masina, iar „urechile” au ramas innodate iremediabil, dupa ce devenise vedeta unui party la Brasov si toata lumea incepuse sa o probeze. Plus ca un colt de blana de pe frunte incepuse sa se descoasa, dar mi-a fost lene sa-l cos la loc…., acu s-a dus.

Am iubit-o nespus. Era caciula cazaceasca perfecta, maro, din piele intoarsa si dosul din blana de iepure. Ca ea nu vor mai fi…..nici RAFO nu mai e, da’ pai caciula ca aia. S-au terminat zilele in care eram „russian girl”, zilele in care eram si eu o fantezie. Acum, nu mai am decat un fular pe care-l pun pe cap si arat ca o mamaie. S-a incheiat o era.

Asa necajita cum eram dupa pierderea preaiubitei, am ajuns la birou si, bineinteles, m-am plans colegilor. Uneori e bine sa te plangi, in sufletul cuiva vei sadi compasiune si vei culege roadele. Eu am cules o ie, primita de la o colega, ca sa-mi aline durerea. De mult imi doream una. Ce-ar fi o „Fata Simpla de la Tara” fara ia ei. M-am gandit sa o iau cu prima ocazie in oras. Nu pot spune dacat ca m-am hazardat. Ajunsa in mai noul club din centrul vechi, The Tube, printre tinute negre si pantaloni de piele, singurul cuvant care ma salva era „exotica”, dupa cum bine m-a caracterizat &Co.

Iaca, iarna o sa-mi inghete capul pana apuc sa achiziotionez o caciula care sa merite sa-i ia locul celei vechi, insa vara voi fi tare mandra si autentica. Sa uitam rusii si sa imbratisam nationalismul!! La lupta osteni!

Pana atunci, voi pluti in deriva….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s