Aventura PRimeQuest

Vineri am fost Supererou la PRimeQuest, un supereveniment pentru tinerii pasionati de PR&Advertising. Pentru posterioritate voi descrie in detaliu experienta, insa deocamdata sa incepem cu principalele lucruri frumoase

– am pornit cu totii de la intrebarea: „Dacă ai fi un erou, ce superputere crezi că te-ar ajuta să faci faţă unei zile într-o agenţie?”

– conceptul este extrem de interesant, cu siguranta ati mai vazut ideea de concurs in viteza, cu ghicitori si probe incitante. Ei, toata emotia si viteza sunt bine asezonate cu sfaturi de-ale publicitarilor.

– si publicitarii sunt oameni (si voi credeati ca sunt zei sau ceva?), oameni cu rabdare care vorbesc din suflet despre ceea ce fac. Am fost in trei agentii si-n toate am gasit oameni pasionati. Cu siguranta pasiunea este superputerea lor!

PRime Romania sunt niste supereroi!

Tramvaiul 16

16 00 primesc un telefon de la Monichis, care ma intreaba daca am ajuns acasa. De ce m-o fi intreband Monichis unde sunt, imi face vreo vizita tocmai de la Onesti? Imi spune ca e ceva super si ca o sa-mi citeasca prin telefon, sa nu comentez. Am timp doar pana la 18 sa raspund si se asigura ca voi ajunge la laptop. M-am conformat, nu te poti pune cu Monichis. Restul drumului de tramvai, printre zgomote de tramvai in proces de dezintegrare (mereu mi se pare ca tramvaiele se rup) si manele, m-am gandit la superputerea mea.

16 30 – 17 40 mi-am tot zis ca nu particip, scuze plauzibile gasesti mereu. Mamaaa, cate aveam!

17 50 n-am si asa nimic de pierdut/facut, e foarte fain evenimentul plus ca tramvaiul a fost o muza buna, dupa cum s-a dovedit.

Vineri, 25 mai la Romana – 11  supereroi

Ni s-au dat bratarile portocalii si proviziile: pufuletii de care toata lumea s-a bucurat, apa si RedBull pentru „a zbura” mai rapid. Am primit si primul indiciu, dupa care am pornit spre primul popas.

LeoBurnett – 10 supereroi

Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor/Spre al tau inventator pe langa tara pastelor./ Dar acolo doar privesc si mai departe pornesc!/ Tu cand o manuta vezi ai ajuns si n-o sa crezi!

Ne-au ghidat „marele inventator” (strada Henri Coanda), „tara pastelor”(pe langa ambasada italiana) si manuta, manuta LeoBurnett. Acolo am intalnit-o pe Irina de la strategie. Ne-am asezat in fotoliile mari de piele si aveam la vedere multimea de trofee ale agentiei. Mi-a lasat impresia de agentie unde totul se face ca la carte, unde publicitatea este la ea acasa. Leo este agentia „corporatista”, locul unde ai vrea sa-ti faci scoala.

Irina spunea ca strategia e cel mai frumos loc in care poti fi intr-o agentie. Ne-a povestit un pic teoria, dupa care am facut un exercitiu: un brief de creatie pentru o campanie prin care sa incurajezi folosirea prezervativului. Am inceput in forta, zic, de dimineata 🙂

Impreuna cu a mea coechipierea, Elena Sfetcu, am facut cel mai de succes brief de creatie la Leo ( a fost o chestiune de insight) si parca am capatat o superputere in plus.

Prima proba a trecut, de aici nu mai e mult./ Ca sa prinzi forta mare o sa-ti dam si de mancare./ La Howard Johnson de ajungi, esti un norocos,/ O sa primesti pizza mare cu blat pufos. – A fost delicioasa! Ambrozie!

Green Pixel – 8 supereroi

Sub pamant de vei intra, victoria te va astepta./ Un domnitor te va ghida inainte pe a lui sosea;/ De-ai iesit de sub pamant si ai nimerit din prima,/ Zboara repede ca gandul spre spitalul Colentina./ Inainte de spital la dreapta dai de un bar./ Acolo nu te opresti Templul Soarelui sa il gasesti./ Iar la est de vei privi afisul il vei ochi.

Ca sa plecam spre urmatoarea destinatie a trebuit sa trecem de un joculet. Eram in echipe de cate doi legati cu sfoara la ambele maini. Dupa povestea cu prezervativele, ma trezisem legata la maini. Hai ca-mi place!  Legati si intre noi. Din nou, am avut parte de o colega de echipa eroina, Ana Cazacu, care a prins imediat solutia. Am plecat primele „spre victorie”  „pe sub pamant” ca sa ajungem „la domnitor”.

Monichis a fost in alerta impreuna cu mine mereu, pe ea am sunat-o s-o intreb daca exista Templul Soarelui (restaurant chinezesc) pe undeva pe langa Spitalul Colentina. Si era! Pe Vasile Lascar. La est de Templul Soarelui era afisul!  Frate si ce am mai cautat estul si ne-am asezat si ne-am orientat (eu, cel putin, am orientarea unei gaste in loboda), dar nu ne-am gandit o clipa ca s-ar referi de fapt la partea dreapta, cum te uiti la Templu….pentru ca acolo, dupa tufisuri, e Green Pixel. Ne-a salvat unul dintre colegii care descoperisera agentia.

Ne-am asezat intr-o sala de sedinte micuta si am fost intampinati de Valentina Florea (Tina), Account Executive, care ne-a raspuns cu placere si deschis la intrebari. Tema a fost: strategia de comunicare online pentru Serbarile Timisoareana, tema individuala. Doi dintre noi aveau sa fie eliminati.

Si-mi veneau in cap toate berile Timisoreana baute cu Drinkteam; Sorin Neagu care mereu amintea de Timisoreana; imaginea lui Holerga in camasa la serbarile de anul trecut…si concursul cu lupoaica si Traian de pe Blog de Bere, dar alte idei ioc! E un blank, un blank nemernic atunci cand cauti o idee. Am incropit ceva: o aplicatie de FB meme generator, un hashtag de twitter, un concurs de taguri si altele, insa doar pe acestea am putut sa le prezint. N-am fost foarte multumita, dar a fost ok. Am fost printre alesi.

Follow the Rainbow

A fost urmatorul indiciu si ma gandeam ca iar ma apuc de cautat puncte cardinale sau stele verzi. Dar a aparut asta:

Am mers dupa curcubeu pana in parcul Circului, unde am avut un alt joculet, de aruncat monezi in pahar, un fel de Gropita. Am nimerit prima, asa ca am obtinut indiciul si am alergat catre destinatie:

 Pe Vasile Lascar te intorci,/ Mergi cu mare nerabdare pe un drum lung tare/ Pana la piata cu „R” mare.

Piata era Rosetti, unde le-am gasit din nou pe fetele de la PRime cu noi indicii.

Pe calea Regelui Dintai pasesti/ Ai grija sa nu te ratacesti./ La un moment dat cotesti, chiar de limba n-o vorbesti/ Strada lui (Iulius) Caesar s-o gasesti. Astfel am ajuns pe strada Latina, la

Propaganda – am mai ramas 6 supereroi

Si n-am vazut agentie mai misto! Cred ca cel mai bine s-au prezentat ei aici. Pe noi ne-a intampinat Anca Moraru, BTL Director, o femeie extraordinara, care a stat de vorba cu noi TREI ORE sau chiar mai mult. Ma gandeasc ca e o treaba sa stea un om de publicitate atat de mult de vorba cu tine vineri seara. Daca Leo erau aia corporatisti si Green erau aia cu onlineul, Propaganda sunt aia nebuni si creativi. Ei mi s-au parut cei mai liberi si mai degajati.

Imaginati-va, in ziua aceea plecau doi colegi din agentie si li s-au facut doua colive cu fetele lor presarate cu cacao. Niste sonati!

Am vorbit foarte mult si foarte deschis despre industrie si am avut ca tema: echipe de cate doi – brief de creatie in care sa gandim un eveniment pentru colegul de echipa. Mamaaa, a cazut cerul pe mine. E greu sa gandesti o campanie pentru o persoana necunoscuta. Am avut ceva timp sa discutam, sa aflam informatii, insa insuficient. Acelasi blank…N-am fost multumita.

Recunosc, imi imaginam ca voi avea solutia perfecta pentru toate probele, dar n-a fost asa. A fost real, a fost o experienta    memorabila din care am invatat o multime de lucruri, mai ales ca e important sa lucram impreuna si mai ales ca uneori e bine sa mergi dupa turma (au fost momente in care ne-am luat unii dupa altii si a fost ok).

Trebuia sa terminam la 17, dar la Propaganda nici n-am vazut cum a trecut timpul si la 19 s-a pornit potopul. Ei aveau petrecerea colegilor care plecau din agentie, asa ca ne-am facut curaj, ca niste supereroi, si am plecat catre Historia sa ne vedem cu restul echipei.

Furtuna

Această prezentare necesită JavaScript.

N-am mai vazut in a mea viata zapada ca-n iarna asta si ploaie ca vineri. Traiam cu  impresia ca strazile inundate pe care le dau la stiri sunt izolate si jurnalistii le cauta special pentru a avea ceva senzational. Vasile Lascar era un rau  si daca plecam de pe trotuar apa imi ajungea la glezne. Aveam umbrela, totusi imi curgea apa pe fata.

Am gasit doua taxiuri, noi in urma a patru colegi. La ei s-a oprit taxiul si a fost necesar sa-l impinga pe margine (apropo de spotul Vodafone). Ii vedeam pe margine facand cu mana si am crezut ca ne spun sa ne oprim, cand de fapt ne faceau cu mana sa mergem mai departe. N-am inteles, am ramas cu totii fara taxi si am pornit jos. Turna cu galeata si eram leoarca. Am inceput sa fac poze, ce mama ma-sii. O data-n viata vezi cum masinile fac valuri, literalmente. Ne-am distrat, am inghetat, am ajuns la Historia, am povestit, am comentat si ne-am pozat.

Tramvaiul 16

Vineri seara am asteptat vreo 25 de minute tramvaiul 16 la Piata Gemeni. Venea doar 5 si mi se parea ciudat. Daca s-ar fi defectat ceva in directia Unirii nu mai venea nici 5-ul.  Am facut cu mana la un taxi si nu a oprit, a oprit al doilea dupa vreo 10 minute. Si 10 minute de stat in ploaie, cu frigul in oase, sunt multe minute. Cand ajungi la adapost dupa ce esti udat pana la piele ai un sentiment placut de siguranta, e una dintre fericirile mele mici si simple. Asa a fost in taxi cu domnul Alexandru, soferul.

Pe Maica Domnului, dupa OMV, erau vreo 10 tramvaie (nu exagerez, poate erau chiar mai multe), oprite pe linii si ma gandeam eu ca as fi asteptat mult si bine in statie.

Ce Aventura! Ce supereroi!

Reclame

Azi m-a prins furtuna

La Kaufland! N-am scos capul pe geam azi, dar am zis ca ar fi o zi buna pentru shopping. Noooot!

Ba chiar am zis ca am chef de ceva lejer, asa ca am scos din geanta umbrela si am aruncat-o pe pat. Pan-am ajuns acasa, am tot vazzut in reluare triplul tulup cu surub pe care umbrela mea l-a facut pana sa aterizeze pe pat. De o LUNA o car dupa mine in geanta, am luat-o asa mica tocmai ca sa incapa, dar azi, AZI, am vrut sa fie geanta usoara. Si a fost! Mai grea cu un kil de apa pe haine am fost eu la intoarcere.

M-am plimbat eu visandu-ma Schumacher cu al meu cos prin Kaufland si a venit vremea sa ies. Aglomeratie mare, ambuteiaj de cosuri. „Ce pana mea, cati tre sa-si scoata facturi pe cumparaturi?” Ma apropii da iesire si-i vad pe aia batuti de vant de ziceai ca-s in Total Recall la final.

Ce sa fac? Mi-am pus si eu cosul in coada si ma holbam in jur. Imi era o foaaaame! Nu eram singura. Lumea-si cotrobaia prin cosuri. Unu mai gasea o inghetata, la un moment dat venea un miros de portocale. Inca un pic si puneam de-un camping. Eu m-am infipt in checul pe care l-am luat ca o exceptie de la dieta. De aia nu-s bune hypermaketurile, ca te duc in ispita.

Am vorbit la telefon, am mancat, mi-am incarcat telefonul, am zis ca parca as mai avea de cumparat o sacosa…A trecut vreo juma de ora….Acu ce sa fac?

Ma gandeam ca eu as fi facut o promotie fulger la umbrele in momentul ala, ca sa mai degajez iesirea. : ))))

Ca sa nu-mi mai vina idei, am zis ca o sa chem un taxi, desi imi era frica de injuraturile pe care mi le voi lua pentru cursa de 3 lei. Reteaua ocupata peste tot! Iubeeeesc cand e reteaua ocupata la taxiuri.

Pentru ca sunt o amazoana, am zis ca plec prin ploaie. Si-am plecat. Cu apa plescaind in papuci si cu toata viteza inainte. Le multumesc, pe aceasta cale, tuturor soferilor care au incetinit cand treceau pe langa mine, ca sa nu mute balta in capul meu.

De multe ori, pe strada aia, ma vedeau prieteni si ma luau in masina. Azi, pe ploaie, niciun prieten, doar un bun samaritean:

– Vrei sa te las undeva?

– DA! te mai gandesti cine o fi, daca o fi bine, daca o fi rau, te urci asa ca o curca plouata si te bucuri

I-am facut capul cat usa cu povestea mea de furtuna, in 3 minute cat a durat sa ajung acasa. Costica, domnul  cu masina, va ajunge in Rai! 🙂

 

Cum nu m-am facut gimnasta

Ma mai intreba lumea de unde-s de pamant si le spuneam Onesti. „Acolo sunt fetele noastre de aur!” replicau.

Ca mai toate fetitele din Onesti, am vrut si eu sa fiu o „fata de aur” candva. Faceam roata in fata blocului „fara sa indoi picioarele”, faceam „runda” (nu ma intrebati ce trebuia sa fie) si stiam sa cad in pod daca ma aruncam peste cap. Pentru mine acestea erau la capitolul „requirements” pentru o viitoare gimnasta.

Eram prin clasa I. Am luat-o pe colega mea Andreea si am plecat sa ne inscriem la gimnastica. Aveam pe mine o geaca verde crud cu marginile roz bonbon. Varfurile de gama, altfel spus. De gama cromatica. Avea manecile bufante si aratam ca un Johnny Bravo in miniatura cu ea. Detestam geaca aia din adancul sufletului si desi ma facea sa ma simt caraghioasa, am imbracat-o cand mergeam spre a-mi schimba destinul. Era singura geaca, de altfel, asa era pe atunci.

Mama nu a vrut sa mearga cu mine, nici nu mi-amintesc sa-mi fi propus. Ea a vrut o fiica premianta, nu gimnasta. Mi-a si spus ca ma lasa sa ma inscriu, dar imi va interzice sa merg daca voi incepe sa am note proaste la scoala.

Eram in fata unei decizii importante in viata mea si cu o geaca hidoasa pe mine. O aveam pe Andreea. Ea cea mai mica, eu cea mai inalta. Stan si Bran. Ne-am dus prima data la sala mare de antrenamente. E o constructie inalta, cu arcade. Am intrat si in spate se vedeau fetele zburand in flic-flacuri. Priveam coplesite de admiratie cu cata siguranta executau, cum li se unduiau corpurile subtiri in aer…pana ni se plaseaza in fata femeia de serviciu cracanata si cu o mana in sold. In mana cealalta avea un teu cu o carpa si galeata. Se oprise sa vada ce vrem.

Eu eram aia inalta asa ca m-am gandit ca tre sa iau initiativa, asa ca am zis ca vrem sa ne inscriem la gimnastica.

– Da’ cati ani aveti voi?

– 7 ani…

– Pai nu va mai puteti inscrie, santeti prea mari!

– Dar in alta parte nu ne putem inscrie?

– Vedeti la sala mica!

Sala mica era in curtea liceului sportiv, la vreo 150 m. Am intrat in vestiarul salii mici, unde mamele veneau cu fiicele lor „deja inscrise la gimnastica”.

Eu si cu Andreea ne-am asezat pe o bancuta si asteptam sa apara „o autoritate”. Intre timp fetele se schimbau in costume negre si se incalzeau prin incapere. Se asezau in pod si incepeau sa mearga din pozitia aceea. Erau ca niste paianjeni.

Una dintre mame, vanzand ca suntem singure acolo si stam fara sa facem vreo acrobatie ne intreaba:

– Voi ce faceti aici?

– Am venit sa ne inscriem la gimnastica…

– Si stiti sa faceti din astea? (aratand spre fetele care se asezau in pod din picioare)

Eu ma gandeam ca stiu sa cad in pod din saritura, pe iarba din incinta. N-am mai raspuns. Spracenele mele au devenit oblice a tristete si am plecat.

Zilele trecute mi-a spus o prietena, fosta gimnasta, ca as fi fost prea inalta, dar mie de Svetlana Khorkina mi-a placut cel mai mult. De Putin inca imi mai place (cica au fost amanti). Drept urmare, mi-ar fi placut sa fiu o gimnasta inalta. Intr-un univers paralel poate am avut o cariera frumoasa.

Meanwhile, am fost si premianta, Andreea la fel. Poate asta a fost destinul meu, sa fiu premianta in scoala.

Pescuitul – Men’s Logic

&Co imi zice ca se duce la peste.

Eu ma gandesc ca m-am combinat cu ala de completeaza la rubrica hobbyuri: sah si pescuit. Boresville!!

Va rog sa aveti in vedere ca pescuitul, in lumea moderna, si-a pierdut demult valenta vanatoreasca…Am apreciat, iubit chiar, inteligenta si capacitatea de gandire strategica necesare unui bun jucator de sah, dar si rabdarea unui pescar, insa cand vad alaturate aceste doua pasiuni ma loveste cuvantul PLICTISITOR, precum un val molesitor de caldura la 3 dupa-amiaza, intr-o zi de iulie in care talpile-s incinse deja pe asfaltul de Bucuresti.

Emascularea 

Se duce omu la peste si se intoarce, ca doar n-o ramane acolo.

– Si? Mancam un peste proaspat azi?

– Nu, ca n-am prins nimic…

– Da’ cat ai stat?

– 5 ore, frate, si mi-au inghetat oasele!

– Deci tu ai stat o ora, ti-au inghetat oasele si n-ai prins nimic, ai mai stat o ora, aceleasi oase la fel de inghetate, tot nimic si ai mai stat inca 3 ore ca sa-ti mai tremure un pic chilotii cand oricum nu prindeai nimic…Bun! Perseverent!

– Nu intelegi, vinerea, astia hranesc pestii si cand vin oamenii in weekend nu mai trage pestele.

– Asa, tu platesti niste bani stiind ca pestii sunt deja hraniti si exista sanse minime sa prinzi ceva.

– E vorba de asteptare,  de zvacnirea aia pe care o simti cand trage pestele, surpriza pe care o ai cand vezi ce ai prins.

– Aha, deci iti place sa stai cu undita in mana, ca sa simti pestele zbatandu-se cand a fost inclestat.

– Nu, ca nu o tii in mana!

– Dar?

– Sta in cracana!

– Prietene, ajuta-ma sa inteleg: tu ai platit 50 de lei ca sa astepti 5 ore sa muste niste pesti deja hraniti, in timp ce tu stateai in scaun langa undita si-ti dardaiau dintii de frig?

-…

Men’s logic!!!

Nastrusnica intrebare „De ce?” in materie de pescuit. Axioma: Oamenii nu pot raspunde la intrebarea „De ce?”

– Ma duc la peste

– Bafta si succese!

– Nu spune „bafta”! Nu se spune „bafta” la pescari, femeie!

– De ce?

– Bdnt! Bpdnt! Bal-bal! + vreo doua ridicari din umeri. Nu stiu de ce!!! Se zice „fir intins”!

– Prietene, eu iti urez „fir intins” doar cand mergi la pipi :D.

Tata si pescuitul

Si tata mergea la pescuit si mama-l certa mereu. Nu intelegeam de ce mama il certa mereu, dar cred ca sunt pe drumul cel bun. Tata mergea pe Tazlau, pe Casin sau pe Trotus, adica prin imprejurimile Onestiului. Se trezea cu noaptea-n cap si se furisa din casa. Cand se intorcea avea mereu o geanta verde macar jumate plina cu pesti mici de abia le simti oasele. De atunci iubesc pestele prajit cu mamaliguta si mujdei.

Disclaimer – daca mai ajunge cineva sa-l mai citeasca si pe asta

Incurajez orice fel de activitate „barbateasca” atat timp cat are logica. Daca n-are, vom rade impreuna si fara suparare si vom rade cu pofta, iar eu voi scrie despre asta!

Metoda Alternativa