Micul concert Norzeatic și Marea Străduință spre participare

Nu sunt un fan al hip-hopului, insa am descoperit un personaj diferit, care nu e „dupa blocuri”, nu are frustrari sau probleme cu baietii and most importantly nu  injura. In schimb are filosofii de viata interesante, versuri inteligente si e „chilleanu'” in cel mai propriu sens al cuvantului. El este Norzeatic (vechiul nume Vexxatu Vexx) si impreuna cu Khidja au creat un produs hip-hop cu influente chillout si jazz.

Ei bine, mirifica echipa de entertaineri urma sa concerteze in Bacau. Pentru prima data in vreo 10 ani nu mai parasisem un oras de 3 luni. Era sansa mea sa ies din municipiu si sa particip la un eveniment care se anunta foarte placut.

Am retinut de pe Facebook ca  ora concertului era 19. Vineri, eu trebuia sa fiu la munca pana la 20…Aveam nevoie urgenta de o invoire, un schimb, ceva sa pot pleca din Onesti la 18, astfel incat sa pot ajunge in Bacau la 19. Dupa conversatii, negocieri, refuzuri, renegocieri am reusit as plec de la serviciu fix la 18. Ieeeeeei!! Ne-am indreptat cu fruntile descretite spre Clubul Zebra din Bacau, unde avea loc evenimentul. Clubul se gaseste, underground, in Casa de Cultura a orasului. Mi-am amintit cu nostalgie serile de discoteca din liceu, cand coboram in Zebra dupa evenimentele extracurriculare (Miss-uri ori Preuniversitaria).

Ajungem la destinatie, coboram si dam peste un club friguros, populat de 10 oameni. Suspect! Scanez zona si caut un om de la care as putea obtine informatii suplimentare despre concert. Barmanul! Ma indrept spre dansul plina de incredere, cu spatele drept, pieptul inainte, barbia sus si…o caciula cazaceasca cu urechile lasate. Zic: Stiu ca oficial… Un domn gras care tot butona un laptop pe bar (am descoperit ulterior ca dumnealui este organizatorul) ma intrerupe si incepe sa cante: „Oficial imi merge bineeeee!”. Mi-am zis: „Caciula trebuie sa fie de vina, oamenii astia nu ma iau in serios!”. Barmanul m-a lamurit pana la urma: „Concertul e programat pentru ora 22, insa e posibil sa inceapa la 23-24”. Shit! Shit! Shit! si La Naiba! As fi putut pleca fara probleme si complicatii de la serviciu la ora 20. Eh! Faptul este consumat, anunt compania ca mai avem de asteptat 3 ore, asa ca ne indreptam spre Mall.

Nu mai vizitasem un mall din vara, cand facusem o vizita in Bucuresti. Am aflat ca poate exista o noua afectiune: MallFrustrated : )) si e specifica fetelor simple de la tara. Niciodata un centru comercial nu a parut mai frumos. Cata lumina, atat de mult alb….si Melly Mello. Uite geanta rosie! E superba! Si Zara! Pull&Bear. Daaaaa! Pull&Bear. Nu exista pe lume genti mai minunate decat cele de la Pull&Bear! Maaaaamaaa, vin Bershka si Stradivarius!!! Ooooo, de cand nu am mai vazut o vitrina Jolidon. Orsay! Ce haine frumoase si cerceii… cei mai frumosi cercei. Dupa un window shopping consistent, am urcat pentru o portie de mancare nesanatoasa. Uitati ca am scris asta :D. Voi pleda nebunie termporara!

Ca niste oameni constiinciosi ce suntem, am plecat la timp pentru a ajunge inapoi in club la 22. In Zebra era tot frig, insa mult mai aglomerat. Am avut parte de niste reprezentatii spectaculoase de break-dance, am ascultat un stil de muzica interesant: o combinatie de electro dance, tribal, hip-hop de nedefinit insa placut la ureche. Nu mai ascultasem astfel de sunete pana atunci, dar facea timpul sa treaca mai repede. Vremea tot trecea si se scurgea. „Toate-s vechi si noua toate/ Tu te-ntreaba si socoate”. O luam razna! Nici urma de Norzeatic. Eu imi calculasem timpul la limita. La 7 30 trebuia sa ma trezesc pentru o noua sesiune de 9 ore la serviciu. Daca incepea mai tarziu de 22, eu eram…well, kinda’ screwed. Era deja ora 12. Pana si intarzierea Gun’s&Roses de doua ore a fost subiect de stire. Abia la 1 30!!! (PR senzational) domnul gras caruia oficial ii mergea bine s-a hotarat sa anunte ca oficial merge cam prost. De fapt, masina lui Norzeatic mergea prost. Omul ramasese inzapezit si avea sa ajunga intr-o ora jumatate. Dupa  jumatate de ora de la ultimul anunt domnul gras revine la pupitru. Mi se inmuiasera picioarele. Sa vezi ca asta ne anunta ca s-a anulat concertul. Eram in stare sa reactionez nefast la o astfel de stire. De fapt, am avut parte de cea mai tare interventie din partea unui artist. Norzeatic a sunat si a transmis prin telefon oamenilor din club ca a avut niste probleme pe drum, dar ca va ajunge cu siguranta! Treaba asta mi-a dat un plus de energie. Din pacate, nu indeajuns de multa. La un moment dat, m-am asezat confortabil pe canapea si am lasat pleoapele sa alunece, pentru ca ma usturau ochii de oboseala. La ora 2 a ajuns mult-asteptatul, iar la 2 30, dupa 4 ore jumatate de asteptare si 7 ore jumatate de stat prin Bacau am ascultat concertul. A durat o jumatate de ora! „Precoce”, e cuvantul potrivit. O prestatie nefericita din cauza sistemului sonor foarte prost. Stateam cu mainile in san, lungita pe canapea privind cu ochii intredeschisi la produsul asteptarii mele.

La 4 30 am ajuns aproape târâș in patul meu. Era cel calduros loc din lume si ce fericire ca ajunsesem in el!! Ce reusita!

Astazi, dupa ce am recuperat somnul pierdut, imi pare bine ca am participat. Experienta, ca tot, a fost minunata. Memorabila, cu siguranta. Mi-am dorit sa-l vad pe om in concert si mi-am indeplinit dorinta. Sunt sigura ca poate mai mult!

Iata ce presteaza Norzeatic si Khidja. Este un altfel de muzica si merita apreciati pentru asta. Enjoy

Anunțuri

Cele 5 mese zilnice fac dieta de 5 stele

Atunci cand te hotarasti sa tii o dieta este mai simplu sa incepi treptat. Incepe cu mesele regulate. E cel mai simplu!

Daca te apuci de sport, dieta si tratamente cosmetice in acelasi timp s-ar putea sa fii coplesita din cauza lipsei de timp, febra musculara si frustrare. Exista sanse sa percepi intregul proces ca pe un chin si sa renunti.

Dieta reprezinta un stil de viata sanatos pentru minte si trup. In timp, vei invata sa te organizezi si sa fii fericita cu tine insăti.

Vom manca dupa urmatorul program:

  • 3 mese principale (mic dejun, pranz si cina)
  • 2 gustari intre mesele principale
  • pauzele intre mese nu vor fi mai mari de 4 ore, dar nici mai scurte de 2 ore.
  • veti lua ultima masa cu minim 3 ore inainte de culcare
  • nu manca nimic, dar nimic altceva intre mese, nici maca o rondică mică de Baked Rolls 😀
  • sunt permise doar lichidele intre mese (apa sau ceai natural)

Pentru a te obisnui cu programul pastreaza alimentele pe care le mananci de obicei, chiar daca sunt paste la mesele principale si biscuiti la gustare. Invata sa mananci regulat, dupa care acorda atentie alimentelor. Nu ar trebui sa dureze mai mult de o saptamana, dupa care organismul iti va cere de mancare dupa program. Asta va fi prima reusita!

Dragostea durează 3 zile

I-am spus într-o zi lui Monichis ca eu nu am cum să mă plictisesc cu mine însămi. Am o viață minunată. Cu sau fără happy ending, în fiecare zi aș avea o poveste de spus. Ieri,  Monichis mi-a propus să particip la un proiect de scris despre o iubire, una memorabilă din viața mea. Știa că mă îndrăgostesc repede și frumos.

*

M-am lepădat de religie, superstiții și nu cred în coincidențe, dar atunci când mă îndrăgostesc universul începe să fie plin de semne care mă duc spre un anume EL. Da, exact ca-ntr-o comedie romantică la care lumea se strâmbă când e vorba de vizionat. Mă uit la fix mai des ca oricând și un gând îmi spune “Mă iubește” chiar zâmbesc în sinea mea, chiar vreau să cred. Mă umplu de speranță de parcă ora 12:00 ar fi fost răspunsul pe care-l așteptam. Următorul gând, după toate cele de mai devreme care mi-au venit în minte într-o secundă, îmi spune: “Femeie, trezește-te!”. În școala generală, țineam în penar o foaie în care aveam notat ce înseamnă dacă strănuți la o anumită oră. De fapt, intervalele erau din jumătate în jumătate de oră:  “Iese cu o altă fată”,  “Te duce la film”, “Va întâlniți”, “ Vă căsătoriți” etc. Ce mai conta dacă între 10:00 și 10: 30 “Te înșeală”, când aflu între 16:30 și 17:00 că “Este sufletul tău pereche”. Bine că am pierdut foaia, altfel ar fi fost în portofel cu vârfurile roase și scrisul tocit din cauza speranțelor ce se vor fi stins și aprins verificându-o.

În 2007 am fost la Costinești, trenul meu venea mai târziu și a trebui să rămân singură câteva ore. M-am plimbat pe faleză și când a venit momentul plecării nu puteam ieși de pe plajă fără să-mi iau “La revedere!”. M-am dus aproape de valuri, mi-am luat rămas-bun și i-am promis mării că la anul, când mă voi întoarce, nu voi mai fi singură.

Venise și vara 2008, vara cu multe “începuturi”.  Prima dată în Vamă, prima iubire la prima vedere și prima dată în vacanță cu fetele. Mi-am dorit mereu un concediu doar cu fetele. Orice femeie ar trebui să aibă parte de așa ceva. Vedeam o astfel de experiență ca o etapă obligatorie în devenirea mea.

M-am dus îndragostită de mare. Apoi am prins o iubire fără leac pentru Vamă și aerul pitoresc al drumul bătătorit și plin de praf de pe strada principală, de Stuff și de nopțile pe plajă. După care m-am îndrăgostit de oameni și de dansul lor. Mi se perindau prin față pletoși cu pantoloni de piele pe motoare gălăgioase și hipioți colorați, beți, fumați, dar adorabili. Niciun om nu e la fel in Vama, nici marea nu e la fel.

Povesteam despre iubiri, petreceri, jucam poker pe bani puțini, dansam la Stuff în fiecare seară cu aceeași muzică și viața era frumoasă. Pe plajă visam și vorbeam uneori despre viața de familie. Când “libertate” este primul cuvânt care-ți vine în minte în Vamă, un eventual soț și căsnicia sunt atât de departe. Mă amuzam vorbind de copiii pe care-i voi avea. Neapărat gingași cu pielea albă, părul blond, creț și ochii albaștri sau verzi. Bineînțeles că soluția era un bărbat cu ochi albaștri, părul blond, creț si pielea albă. Eu râdeam și soarta către mine.

O nouă seară la Stuff, în a patra zi. Stăteam pe una dintre mese și priveam oamenii dansând ca niște musculițe în jurul becului de la totem. O așteptam pe una dintre prietene să ajungă. A venit și ne uitam la mulțime, încercând să găsim un loc liber prin preajmă în care să ne strecurăm și să dansăm. Se apropie de urechea mea și-mi spune ștrengar: „Uite băiatul tău blond cu părul creț!”. Era inalt cu un corp perfect și un tatuaj foarte interesant pe spate, care-i dădea un aer nonconformist. Avea și el o poveste, pe care voiam atât de mult să o aflu. Am dansat, ca-n fiecare seară și ca-n fiecare seară un bețiv s-a legat de mine. Nici măcar nu mai încercam să fiu politicoasă când îi refuzam, iar cu acesta am fost foarte neprietenoasă. Individul era incredibil de insistent și nu întelegeam de ce îmi vorbea într-o engleză stâlcită când era evident că-i român. În timp ce-l dădeam la o parte îmi tot spunea “But…But…Him” și arată în direcția bătaiului blond. După ce a plecat, ca-n momentul de climax al unui film, am început să înțeleg ce vrea să-mi spună și toate lucurile începuseră să se lege. El, vorbitor nativ de limbă engleză, își trimisese un sol spre a mă cere, dar eu am refuzat…solul. “Și acum ce fac?” alungasem omul de legătura, “Poate va crede că nu-mi place de dânsul ”. Sunt extrem de nepricepută când vine vorba de sedus bărbații care-mi plac, pentru că mă pierd în starea de femeie îndrăgostită, așa că am ales calea simplă: să-l privesc insistent. A venit spre mine și mi-am înghițit toate cuvintele. Nici nu știu cum am reușit să-mi mai amintesc engleza. Avea ochii verzi… și pielea fină. A urmat Vama Veche – 18 ani și cântam, săream, strigam “Nu mai vreau altceva/ Ochii verzi și părul tău îmi ajung”. Aș fi vrut să înțeleagă română, să înțeleagă cât de mult îmi place muzica celor de la Vama Veche, să fi știut și el despre ei și să ne bucurăm împreună. Aș fi vrut să știe cum e să te joci în fața blocului, să crești în orașul meu mic și să iubească Bucureștiul la fel ca mine. As fi vrut să-i povestesc toata viața mea.

El era din Philadelphia și-l iubea de Bruce Springsteen. Venise în România prin programul de voluntariat Peace Corps. Avea să fie profesor de engleză la o școală din Orșova pentru următorii doi ani.  Eu mai stăteam încă 3 zile în Vamă, el încă 4. Nici nu mă gândeam că nu o să ne mai vedem. Nu aveam timp. Vorbeam, dansam și ne sărutam. Zâmbea frumos către mine și eram fericită. Se oprește deodată și strigă: “Mădălina, te iubeeeeeesc!”. Pronunțase stângaci, însă îmi spusese din suflet. Prima dată când un bărbat îmi spunea:“Te iubesc!”. Râdeam, râdeam cu pofta. Mă uitam la el și mă gândeam în ce film am nimerit. Cum am găsit bărbatul perfect așa, dintr-o-ntâmplare? Dar nu, nu era perfect, dansa îngrozitor. Lucru care mă amuza foarte tare. Primise porecla “Perscărușul” din cauza felului în care dădea din mâini. Însă iubeam și imperfecțiunea lui. Era chiar drăgălaș în stilul lui de a se mișca fără nicio noimă și fără nicio legătură cu ritmul muzicii.

Am plecat să ne plimbăm pe plajă. Pentru mine, momentul perfect este însoțit de o tigară și o bere,  noaptea pe plaja din Vamă cu marea-n față și muzica de la Stuff  în spate. Acum aveam lânga mine și băiatul meu blond cu părul creț, ochi verzi și  piele fina. Ne-am așezat pe spate și a inceput să-mi arate constelațiile. Prima dată când am privit atent stelele și am văzut Orion, Castor și Pollux. M-a condus până la poartă, ne-am sărutat și mi-a spus că și-ar dori ca momentul acela, cu noi doi, să nu se mai termine. M-a pus să-i promit că ne vedem și a doua zi și i-am luat numărul de telefon. Am dat atunci un apel, fără să verific dacă a sunat sau nu. Nici nu mă gândeam la asta, făceam lucrurile teleghidat. După aceea am aflat că avea telefonul închis din cauză că își uitase încărcătorul.

Era a cincea zi. Găsisem un loc ieftin, cu mâncare bună și vedere la mare. Am descoperit că priveliștea mea era mult mai completă. Vedeam perfect cortul lui și pe el. Tocmai ieșea din apa și-și dădea parul ud pe spate cu ambele mâini. “Din ce film e baiatul asta? Unul american, cu siguranta!”. Îmi cumpărasem pește care în alte situații era delicios. Acum nici nu mai vedeam farfuria. Era inutil să mai rămân la masă, așa că m-am dus la el. Se dădea cu cremă. M-am blocat. Habar nu aveam ce să-i spun așa că am gasit cel mai stupid motiv posibil să ne plimbăm pe plajă: trebuie să caut scoici pentru prietenii de acasă. Am mers pe faleză și discutam, conversații fără rost, ajunsesem la religie. Aveam sentimentul că pot vorbi cu el despre orice. The pretty boy începuse să ia forma bărbatului perfect: frumos și inteligent. A ținut să-mi spună despre medalionul său în stil militar pe care erau inscripționate datele lui. Îl tinea la gât mereu, de cîțiva ani, fiind un foarte drag cadou. Când s-a încheiat plimbarea, am stabilit să ne vedem seara la totem.

Dupa-amiaza, ne-am mai întâlnit cu niște prieteni din București, am jucat Whist, am mers pe plajă. Eu mai ramâneam din când în când cu privirea fixată, mă gândeam numai la cum va fi seara.

Mi-am luat o rochie lungă, inflorată, în care înghețam, dar ce mai conta? Ne-am întâlnit. Sub becul de la Totem mă simțeam ca și cum as fi fost sub un reflector. Parcă noi doi eram în centrul atenției, atât de potriviți și de frumoși împreună. Am dansat, am vorbit, i-am cunoscut prietenii care făceau parte din același program de voluntariat. Am plecat spre plajă, iar când am ieșit din mulțime, cu el de mână și cu rochia lungă, un grup s-a dat la o parte formând un culaore pentru noi doi și-mi spuneau când treceam: “Bună seara, Prințesă!”. Stomacul meu era inundat de fluturi. Ce poate fi mai frumos de atât? Trăiam într-o poveste! Ne-am întins pe nisip, ne sărutam, mi-a dat tricoul lui, ca să-mi țină de cald și și-a medalionul jos de la gât. Am mai rămas acolo o vreme fără să ne spunem nimic. Mergeam spre cortul lui, cand a observat că pierduse medalionul. Tocmai îmi povestise cât de important era si acum…Știam ca e imposibil să-l vedem prin nisip, dar ne-am întors să-l căutam. Ce era să fac? Nici nu aveam ce altceva să-i spun. Era bezna, singurele lumini erau cele de la cârciumi, nu aveam niciun telefon la mine să văd ceva. Ce urâtă și gălăgioasă era Vama. Aș fi vrut liniște și lumină. Nu l-am mai găsit. Se ruinase seara noastră. L-am condus la cort și am plecat înapoi la Stuff, după care acasă.

În a șasea zi ne-am întâlnit tot la Stuff. Am mers acolo după un concert Byron. I-am spus că-mi pare rău pentru medalionul lui. El mi-a răspuns: “It doesn’t matter, it’s a nice memory of you” a zâmbit și m-a luat prietenește în brațe. L-am întrebat dacă e cumva prințul meu, pentru că  tatuajul lui avea un simbol regal. A râs și a spus că este simbolul unei familli de nobili francezi din care se trage. Îmi găsisem prințul.

În acea seară nu l-am mai condus până la cort, ci am intrat cu el.  Ne-am spus la revedere pe la cinci dimineața, iar eu am plecat spre “Pirati” și am ascultat “Whiskey in a Jar” înainte de răsărit.

Pentru prima dată am vazut răsăritul în ultima mea zi in Vamă.

În gară, la Constanța mi-au furat telefonul…cu tot cu numărul lui. Nu știam de ce îmi pare rău: că am pierdut telefonul meu preferat sau că nu voi mai putea niciodată să-l văd pe el. Mi se parea de neconceput să se întâmple asta.

M-am întors în București și stăteam la Pizza Hot cu prietenii spre a le povesti despre aventurile din Vamă.  Aveam aceeași rochie lungă și înflorată. Îmi sună telefonul. În prima seara, când îl sunasem, intrase căsuța vocală.

Later edit: iata ce s-a ales de noi.

Femeia Afgana: De la mister la drama

Fotografia „Afgan Girl” a fost publicata pentru prima data in National Geografic in 1985. Este una dintre fotografiile de referinta ale lumii.  Privirea patrunzatoare si frumusetea cruda ale fetei au facut inconjurul Pamantului. Misteriosul personaj a fost subiectul unor documentare care prezentau incercarea aflarii identitatii ei.

Steve McCurry Afghan Girl

Steve McCurry Afghan Girl

O a doua femeie afgana devine personajul principal intr-o fotografie de referinta. Imaginea a castigat premiul „Cea mai buna fotografie a anului 2010” la World Press Photo Award 2010.  Criticii au considerat ca prezinta intr-o perspectiva demna problema violentei impotriva femeilor. Bibi Aisha a fost desfigurata dupa ce si-a parasit barbatul. I s-au taiat nasul si urechile. Dincolo de violentele la care a fost supusa, fotografia ii surprinde frumusetea si feminitatea.

Jodi Bieber - Femeia Afgana desfigurata

Jodi Bieber - Femeia Afgana desfigurata

Baieti, ce va innebuneste la femei?

Foto: Anca Cernoschi

In zilele cand sunt fortat matinala, apuc sa ascult Radio Guerilla. Dobro si Craio propun in fiecare dimineata un subiect („cel mai prost film care merita vazut”, „de ce inseala femeile”, etc). Oamenii, multi, cati reusesc eu sa prind pana plec la serviciu, trimit raspunsuri prin mesaje.

Azi, s-a pus intrebarea din titlu si tare-mi placea cand ma incheiam la sireturi de plecare si ma gandeam ca avem noi o putere secreta asupra barbatilor, pe care nici macar nu trebuie sa o exersam. E in fiinta noastra. Ok, n-am descoperit eu apa calda, insa intre blugii rupti, tenisi, chei, servetele umede, servetele uscate, portofel, guma, telefon, etc mai uiti ca unii oameni sunt fascinati de  persoana ta. Am plecat la serviciu gandidu-ma oare ce-i innebuneste pe ei? oare i-am innebunit si eu?

Iata ce raspunsuri „de la EI” am reusit sa aud si care mi-au plutit prin minte toate ziua:

Cand rade in hohote si ma face sa rad odata cu ea

Cand iese din dus si incepe sa se dea cu crema, sa-si faca unghiile, ignorandu-ma total

Felul meticulos in care se machiaza, de parca s-ar opera singura.

Raspunsul meu la asta: Ma innebuneste zambetul de „ce draga-mi esti” dat prin oglinda plus replica „Culoarea buzelor tale bate orice ruj”.

Da, am plecat destul de repede si am ramas doar cu fluturii in stomac, ca o fetita de 14 ani care descopera ca are farmec si ca ochii barbatilor o urmaresc si o admira.

Va rog, dragii mei barbati, spuneti-ne ce va innebuneste la femei? Este cantec pentru urechile noastre

Laptopul si Amazoana

Laptopul despre care se va discuta este Dellu’ meu, copilul meu, the Soon- Yi Previn kind of child. Voi detalia! 😀

Am descoperit deja misterele glafului, gletului, amorsei si ale altor indeletniciri si potiuni din campul lexical al zugravitului. In afara de asta, am cucerit un dulap cu doua usi cand a venit vorba de asamblarea lui. I’m a handy-person. Amazoana cum ma vad, am hotarat sa mai detin un teritoriu pana acum monopolizat de barbati si mi-am bagat nasul, o surubelnita „ne-in-cruce”, pila de unghii si forfecuta de unghii in laptopul meu. De pe acum va spun ca nu au existat daune….which means I am really handy. Well, sometimes! 😛

A dracului masinarie, scoate de vreo doua saptamani zgomote care ma duc cu gandul la perucile din The Grudge. A trebuit sa actionez, asa ca am apelat la altcineva : ))). Orice om cunoaste un mester in calculatoare sau cunoaste pe cineva, care cunoaste un mester in calculatoare. Si eu cunosc un mester in calculatoare (astea ar fi niste versuri de folos pentru Zob, variantă la Telenovelele). I-am cerut parerea si mi-a spus ca ar trebui curatat, e posibil sa fie coolerul incarcat de praf. O nimica toata, pot si eu sa desfac un laptop si sa suflu prafu! Spusese amazoana din mine, fara sa stie ce task si-a ales.

Prima cumpana: surubelnita in cruce. Am luat de la mare la mijlociu surubelnitele in cruce pe care le aveam in casa. Nepotrivire totala. Am gasit una indeajuns de mica, insa era dreapta.

Cumpana doi: Ma hotarasc sa nu incep cu suruburile de pe margine, ci cu unele care imprejmuiau un capac din plastic pe mijloc. Dupa cum spunea mama: „In mijloc ca gaina!”. Fix alea erau menite doar sa fie usor slabite si nu aveau sa iasa in veci. Este bine sa fii perseverent, ambitios and all that competitive shit. M-am straduit, am intors, am sucit, surubu’ nu iesea. Ca la examen, cand nu stii sa rezolvi un subiect, treci la urmatorul, nu pierzi timpul. Am incercat sa le dovedesc pe cele de pe colturi. Surubelnita „ne-in-cruce” nu prea isi facea treaba.

Cumpana trei: La fel ca baiatu’ din 127, ma gandesc cam ce ustensile la indemana mi-ar fi folositoare. M-am uitat cu jind la trusa de unghii si nemarginita sa utilitate. Am luat pila metalica si priveam cu satisfactie cum suruburile incepeau sa miste, cum carcasa se intredeschidea. Am cucerit lumea barbatilor cu a mea pila de unghii. Soarele lumina altfel, in ochi mi se citea forta. Cam pe la momentul asta am aflat ca surburile din acel capac de plastic nu vor fi iesit niciodata, indiferent cat de mult insistam. M-am desumflat. Dar am gasit o scuza, sunt pe teritoriu nou!

Dezamagirea si Renuntarea: Dar ce descopar? Dellu meu e mai mult China Inside, decat Intel Inside. In interior alte suruburi si prea mult verde. Eram coplesita. Nici surubelnita „ne-in-cruce”, nici pila, nici forfecuta de unghii usor desfacuta nu functionau. Dupa toata truda, m-am dat batuta si am zis ca las un prof in ale calculatoarelor  sa se distreze. Imi iubesc prea mult laptopul ca sa ma las pe mine sa umblu la el.

Inapoi la faza initiala.

Apropo de afectiunea mea fata de acest aparat. Ii spusesem unei prietene, Monichis, ca Dellu’ e copilul meu. Ea a replicat ca nu are cum sa fie copilul meu, nu am participat la crearea lui. Blogul este, mai degraba, copilul meu „natural”, pe care-l cresc si-l educ dupa chipul si asemanarea mea. Am conchis ca eu si masinaria avem the Woody Allen –  Soon- Yi Previn kind of relationship. Am adoptat un copil si impreuna cu el dau nastere altor copii. Nu considerati ca e o asemanare izbitoare?!  : )))

Cum se distreaza divinitatea pe seama mea: Dupa toata truda, tata a cumparat o surubelnita care se potrivea perfect…

E bine sa fii contemporan cu mine! 😛